Ieșirea din infern

A fost tradus, la noi, un bestseller distins, în Franța, cu „Marele Premiu al biografiei politice” – „Evadarea din lagărul 14”. Autorul, Blaine Harden, gazetar la „The Washington Post”, a mai semnat câteva cărți de succes și răsunet, consacrate mai ales realităților din Africa și America Latină, primind și prestigioase premii internaționale pentru reportajele despre asediul orașului Sarajevo. Considerată „carte fără termen de comparație”, „Evadarea din Lagărul 14” denudează realități înspăimântătoare și primul impuls al cititorului este să pună la îndoială veridicitatea relatărilor lui Shin In Geun, singurul nord-coreean care a izbutit să evadeze vreodată dintr-un lagăr de muncă pentru deținuți politici. S-a născut în lagăr, a fost martor la spânzurarea mamei și împușcarea fratelui, a fost școlit cinci ani în lagăr, învățând doar citirea elementară, adunarea și scăderea (nici acum nu știe să înmulțească ori să împartă!), tot efortul instruirii fiind îndreptat către preamărirea și slujirea castei conducătoare moștenitoare a „tronului” de la Phenian.
Visezi urât dacă citești o astfel de carte care demonstrează că Hitler și Stalin la un loc n-au putut inventa și gestiona enorma cantitate de teroare pusă malefic în operă de la Kim Ir Sen până la Kim Jong Il! La urma urmei, Auschwitz-ul a funcționat doar trei ani, în vreme ce Lagărul 14 (și alte câte or mai fi) dăinuiește de 50 de ani – și asta acum, într-o lume în care se vorbește obsesiv despre drepturile omului și există (sau ar trebui să existe) pârghii și mecanisme de stăvilire a abuzurilor indiferent unde s-ar semnala.
Cu o singură excepție: Coreea de Nord. Care, devenind putere nucleară, își permite să sfideze fără s-o amenințe contramăsuri de care să-i pese. Culmea: Phenianul ar sucomba fără enormul ajutor pe care-l oferă an de an (nu numai în alimente) SUA, Coreea de Sud, Japonia, China, până la un moment dat și Rusia… Ca să ajungi în lagăr în Coreea de Nord nu-i necesară vreo hotărâre judecătorească, nici nu-ți precizează nimeni durata detenției. La școală, deținutul Shin a fost obligat să învețe pe de rost cele zece reguli ale Lagărului 14: cu împușcarea imediată se pedepsește totul, de la tentativa de evadare la asocierea într-un grup mai mare de două persoane fără aprobarea gardianului, de la neîndeplinirea normei de muncă, la intrarea în contact cu deținuți de sex opus. Ultimul articol: „Deținuții trebuie să vadă în gardieni adevărați învățători și, respectând cele zece reguli, să se străduiască prin muncă grea și disciplină să-și spele greșelile trecutului”.
Născut în lagăr, Shin n-avea trecut „de spălat”, dar moștenea „păcatele părinților”. Foamea cumplită (când toată Coreea de Nord suferea și suferă de inaniție cronică, este de închipuit ce resurse erau alocate pentru hrana „dușmanilor politici”!), munca grea din zori până-n noapte, bătăile, torturile, erau încununate de spălarea creierului până într-un grad ce aduce ființa umană în pragul animalicului: „Libertatea, în mintea lui Shin, era doar alt cuvânt pentru friptură!” Evadarea nu a avut ca principal mobil dorința și nevoia acută de libertate, cât imaginea obsesivă a unei mese copioase oferite indiferent unde și de cine… De altfel, izbutita spălare a creierului a determinat și denunțarea tentativei de evadare a mamei și a fratelui: băiatul era convins că face exact ceea ce-i firesc să facă, fără să știe că se înscrie în cea mai odioasă descendență a delațiunii filiale, nemurită cândva în romanul „Tânăra Gardă”.
După nenumărate peripeții și întâmplări macabre (a izbutit să treacă de gardul electrificat datorită faptului că, murind electrocutat tovarășul de evadare, a culcat sârma cu înaltă tensiune și Shin s-a putut târî peste cadavrul fumegând!), fostul deținut care visa să ajungă în China, dar habar n-avea unde-i China, spre nord sau spre sud, izbutește să treacă granița și, după ani de peregrinări, de-a lungul cărora s-a întreținut din furturi și cerșetorie, are norocul să-i iasă în cale un gazetar ce-l duce la Consulatul Coreei de Sud. Începe o nouă viață, pentru care-i complet nepregătit și care-l poartă din uimire în uimire, inclusiv în ceea ce privește comportamentul sexual ori relația cu o divinitate despre care, în lagăr, nici nu auzise. Ajunge, până la urmă, în America, scrie o carte care-l umple de bani, dar abia acum îl copleșește sentimentul cumplit al vinovăției de a-și fi trimis mama la spânzurătoare: Shin se dezechilibrează psihic.
„Seattle Times” scrie astfel despre „Evadarea din Lagărul 14”: „O carte remarcabilă, ce ar trebui să facă parte obligatoriu din bibliografia oricărui program de liceu și a orelor de educație civică din facultăți”.