Fotbal Club Cetatea

Ieșenii Bernard, Caragea și Pandele sunt cu un pas pe Areni



Dorel Bernard
Dorel Bernard

Cetatea și Poli Iași tratează în aceste zile transferul unor jucători la gruparea suceveană. Fotbaliștii care au atras atenția tehnicianului Marian Pană sunt atacantul în vârstă de 21 de ani Adrian Caragea și Cristian Pandele, un mijlocaș cu un an mai tânăr, jucători care în prima parte a campionatului au fost folosiți cu precădere la echipa a doua a Politehnicii. „Caragea și Pandele sunt doi fotbaliști tineri foarte talentați și facem eforturi să-i aducem pe Areni. În principiu m-am înțeles cu președintele lui Poli, Sorin Boca, urmând ca astăzi să mă deplasez la Iași împreună cu antrenorul Marian Pană pentru discuția decisivă”, a declarat Dumitru Moldovan. Împreună cu Pandele și Caragea ar putea reveni pe Areni și Dorel Bernard, fotbalist care a intrat în dizgrația lui Ionuț Popa și se pregătește în prezent cu Poli II. Ajuns la vârsta de 34 de ani, Bernard se află în ultimele șase luni de contract cu gruparea ieșeană.



Recomandări