Iertarea păcatelor – începutul vindecării de boli

Duminica a II-a din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști se numește și Duminica Sfântului Grigorie Palama, începând cu anul 1368, când a fost canonizat acest mare dascăl al isihasmului.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trăit în secolul al XIV-lea (1296-1359), trecând la Domnul în anul 1359, anul în care s-a întemeiat Mitropolia Țării Românești.
Sfântul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos în părțile unde astăzi se află schitul românesc Prodromu, iar mai târziu a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului. El a învățat că sfinții, atunci când Dumnezeu voiește, pentru credința lor puternică și pentru multa lor rugăciune, pot pregusta și vedea duhovnicește, încă din viața pământească, slava sau lumina Împărăției cerurilor, care este o lumină necreată, netrecătoare sau neapusă, nevăzută acum cu ochii trupești, ci doar duhovnicește.
Nu este o credință teoretică, ci este credința prin care dobândim lumina și viața veșnică
Lumina aceasta s-a arătat și Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan la Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Matei 17, 1-8; Marcu 9, 1-10; Ioan 1, 14; II Petru 1, 16).
Biserica a rânduit ca în această a doua duminică a Sfântului și Marelui Post să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama pentru a ne arăta că dreapta credință, prăznuită în mod deosebit în prima duminică a Postului Paștilor, nu este o credință teoretică, ci este credința prin care dobândim lumina și viața veșnică din Împărăția Cerurilor. Numai dacă avem dreaptă credință și dreaptă viețuire, prin rugăciune și pocăință necontenită, ne luminăm sufletul și trupul, împărtășindu-ne de harul dumnezeiesc sfințitor și mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăției Preasfintei Treimi.
Sfinții, profeți ai Împărăției luminii necreate
Deci duminica a II-a din Postul Mare este duminica luminii duhovnicești necreate și veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. Lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupești, este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinților, numită aureolă sau nimb. Sfântul Grigorie Palama arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci este lumină necreată care se arată din interiorul sufletului omului rugător unit cu Dumnezeu, întrucât ea vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi. Această lumină necreată și veșnică este harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), ea este însăși prezența lui Dumnezeu în oamenii sfinți, drept-credincioși, smeriți și mult rugători.
Lumina lumii…
Sfinții se luminează din prezența lui Hristos, Lumina lumii (cf. Ioan 8, 12), prin lucrarea Duhului Sfânt, și devin strălucitori, întrucât primesc în ei strălucirea prezenței lui Dumnezeu. Cei care mărturisesc dreapta credință, postesc, se pocăiesc plângându-și păcatele, se spovedesc, se împărtășesc cu Sfintele Taine și săvârșesc fapte bune, aceștia se luminează cu lumina despre care vorbește Sfântul Grigorie Palama în scrierile sale teologice, pe temeiul Sfintelor Scripturi și din experiența Sfinților.
În scrierile sale privind apărarea isihaștilor, adică a acelor monahi care se retrag în locuri liniștite pentru a se ruga necontenit, Sfântul Grigorie Palama arată că sfinții care se roagă permanent lui Dumnezeu sunt profeții Împărăției Cerurilor, întrucât pregustă sau văd cu anticipație, încă din lumea aceasta, prin bunăvoința lui Dumnezeu, slava veșnică a Împărăției Cerurilor.
Dumnezeu este prezent și lucrător în mod tainic în sufletele credincioșilor rugători
Acum, în lumea noastră pământească, supusă stricăciunii din cauza păcatului, nu suntem pregătiți suficient ca să vedem în mod obișnuit această lumină sau slavă veșnică dumnezeiască, ci doar în mod minunat sau extraordinar, când Dumnezeu binevoiește să învrednicească pe cei smeriți și curați cu inima să primească, pentru câteva clipe, această slavă dumnezeiască și mai presus de lume. Totuși, Dumnezeu este prezent și lucrător în mod tainic în sufletele credincioșilor rugători, chiar dacă nu toți văd slava cerească în timpul vieții pământești. Însă când va veni Hristos întru slavă, El va arăta tuturor celor credincioși lumina Ierusalimului ceresc, care va lumina cerul nou și pământul nou, după cum ne spune cartea Apocalipsei. Atunci nu va mai fi soare și lună, pentru că lumea aceasta stricăcioasă va fi trecut, iar cetatea cea nouă care coboară din cer, adică noul Ierusalim, va fi luminată de prezența și slava lui Dumnezeu Însuși (cf. Apocalipsa 21,1-3 și 23).
(Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)