Nu pot să cred că vreunul dintre cititorii mei este străin de iertare, fie de nevoia de a fi iertat, fie de nevoia de a ierta. Nevoia de a ierta, după porunca lui Hristos, se extinde și dincolo de cei care ne cer iertare : ni s-a poruncit să-i iertăm pe dușmanii noștri – care, presupun eu, că rar ar dori să-și ceară iertare de la noi.
Sigur, ceea ce simțim noi referitor la cei care ne sunt cu adevărat dușmani, este că nu vrem să-i iertăm. Nu avem încredere în ei; rana a fost prea adâncă; ofensa adusă de ei nu a fost împotriva noastră ci împotriva unei personae pe care o iubim și care este deosebit de vulnerabilă. Aș putea lărgi lista, dar toți o cunoaștem prea bine. Motivele pentru care ne este greu să-i iertăm pe dușmanii noștri sunt infinite.
Iertarea nu este ceva opțional – ci o activitate spirituală fundamentală
Dar porunca rămâne – nu ca un sfat despre cum să avem o viață mai sănătoasă, mai fericită – dar împreună cu aducerea aminte că vom găsi iertarea numai în măsura în care iertăm. Iertarea nu este ceva opțional – ci o activitate spirituală fundamentală pe care trebuie să învățăm să o practicăm ca și cum mântuirea noastră ar depinde de aceasta, căci așa și este.
De mai multe ori în Scriptură, iertarea celorlalți (inclusiv a dușmanilor) este prezentată ca fiind în legătură cu devenirea noastră asemenea lui Dumnezeu, conform imaginii Sale. Astfel, când mă gândesc la iertare, mă gandesc, de asemenea, la toată viața spre mântuire – căci calea de a fi readus la plinătatea imaginii lui Hristos trece chiar prin iertarea dușmanilor noștri. Aceasta poate fi într-adevar cheia pentru mântuirea noastră (așa cum este lucrată în noi) și măsura ei cea mai exactă.
Acestea fiind spuse, oricum, mai trebuie să spunem că această poruncă a iertării nu este proprie omului – nu avem puterea de a împlini această poruncă prin noi înșine. Sfântul Grigorie de Nissa a spus odata ca „omul este lutul căruia Dumnezeu i-a poruncit să devină dumnezeu.” Sigur, este absolut imposibil pentru lut să facă așa ceva (cu excepția cazului în care Dumnezeu face asteasta).
Toate acestea fiind spuse, mila stă la baza iertării. Ne rugăm ca iertarea să ne pătrundă inima. Implorăm ca iertarea să ne pătrundă inima. Ne rugăm insistent lui Dumnezeu pentru ca iertarea să ne pătrundă inima.
Chiar ca un rezultat al milei – nu începem cu lucrurile cele mai grele ci cu cele mai ușoare. Nu începem postul prin cel mai strict regim. Nu începem rugăciunea cu un efort de rugaciune neîntreruptă timp de patruzeci de zile (sau vreo alta faptă vitejească). Asemenea eforturi ar trebui să ne zdrobească fie prin dificultatea lor, fie prin succesul nostru.
Pentru începutul vieții de iertare
Acestea sunt căteva gânduri pentru începutul vieții de iertare:
1. Începeți prin a va lupta să deprindeți obișnuința iertării în cele mai mici lucruri. Cu un copil, în trafic, cu supărările mici. Nu vă luptați puțin ci aruncați-vă în iertare. Aceasta ar trebui sa devina o obișnuință, o obișnuință de a fi milostiv, o faptă mareață.
2. Folosiți această rugăciune pentru dușmani care par a fi dincolo de puterea noastră de a ne ruga: „Doamne, la înfricoșata judecată, nu-i osândi pe ei pentru mine.” Aceasta plasează iertarea la o anumită distanță și chiar și o inimă neînduplecată poate deseori să spună această rugăciune de iertare de la o asemenea distanța.
3. Fii mereu atent la căderile tale și cere-I lui Dumnezeu mereu iertare. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”
4. Pe cât de mult posibil cultivați în inima voastră întelegerea că toți oamenii sunt păcătoși și sunt victime ale căderii. Nici unul dintre noi nu intră într-o lume a purității, nici noi nu venim pe lume pe deplin funcționali ca ființe umane. Este o cultivare graduală a milei în inima noastră. Mulți se vor plânge că această cultivare a noastră are deja un „cult al victimizării” în care nimeni nu este răspunzător pentru faptele sale. Aceiași oameni își vor imagina că lumea ar fi mai bună dacă fiecare ar fi mai responsabil. Dar ei înșiși nu vor lua asupra lor responsabilitatea noastră a tuturor. Cum spune Dostoievski , „fiecare om este responsabil pentru tot înaintea tuturor.” Astfel, plângerea vine din mândrie. Credem că noi nu suntem responsabili pentru starea în care se află lumea, și că numai dacă ceilalți ar fi la fel de buni ca noi, lumea ar fi mai bună. Aceasta este o minciună.
5.Raspunsul potrivit la asumarea unei astfel de responsabiliti este sa te rogi si sa ceri iertare. a te simti vinovat este o alta actiune centrata asupra sinelui si nu este acelasi lucru cu a cere iertare.
6. Mergi macar o data pe an la o spovedanie generala-avand grija sa marturisesti cat mai multe sentimente gresite din cate iti amintesti(acest ultim sfat este dat de mitropolitul Jonah Paffhausen)
„Iar vouă celor ce ascultați vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi;
Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri.
Celui ce te lovește peste obraz, întoarce-i și pe celălalt; pe cel ce-ți ia haina, nu-l împiedica să-ți ia și cămașa;
Oricui îți cere, dă-i; și de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea;
Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac.
Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai.
Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi.
Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv.
Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați.
Dați și se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată și cu vârf, căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura.” (Luca 6:27-38).
(sursa: http://parintelestephen.wordpress.com/2009/03/15/iertarea-cea-mai-grea-iubire-dintre-toate/)
