În nord-vestul Bucovinei, într-o depresiune submontană din Carpații Orientali, mărginită la nord de capătul culmilor Munților Obcina Mare, Piscul Poiana Mărului și la est de Obcina Cacica, străbătută de râul Humor, se află două vechi monumente istorice de cult, incluse în categoria tezaur a patrimoniului național imobil, unul dintre ele fiind UNESCO. Primul așezământ monahal a fost ctitorit de Ioan (Ivan / Oană / Vrană) de la Tulova, în timpul domnului Alexandru cel Bun, fiind atestat documentar în 1415. Din cauze necunoscute, doar presupuse (cutremure, inundații, incendii), mănăstirea a fost părăsită, în prezent fiind în ruină. Al doilea așezământ monahal a fost ridicat prin cheltuiala marelui logofăt Toader Bubuiog, mare dregător în timpul domnului Petru Rareș. Biserica a fost târnosită în 1530, odată cu celelalte construcții: zidul de incintă, turnuri de apărare, paraclis, chilii, stăreție, trapeză etc. Cele două ansambluri monahale, cel vechi și cel nou, au același nume Mănăstirea Humor și același hram „Adormirea Maicii Domnului”. Mănăstirea Humor din 1530 a fost condusă de la înființare de către „egumen ieromonah Paisie al Homorului”, numele lui fiind dăltuit pe pisania bisericii, într-un „cartuș” aflat la sfârșitul textului: „fiind egumen kir Paisie”. Din scrierile timpului aflăm că ieromonahul Paisie a fost duhovnicul ctitorului mănăstirii Toader Bubuiog, fiind prezent la „blânda adormire a jupanului Toader, marele logofăt, ctitorul acestui sfânt locaș, unde este hramul Adormirii Preasfintei Cinstitei și Binecuvântatei Stăpânei Noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria”. Chipul egumenului Paisie a fost pictat pe peretele exterior de nord al bisericii, lângă absidă. Imaginea, ștearsă aproape complet în prezent, redă un monah cu rasă neagră, chipul ascet, cu barbă albă, sprijinindu-se în toiagul de egumen. Deasupra capului a fost o inscripție descifrată în 1959 de istoricul de artă Sorin Ulea: „egumen Paisie, în anul 7043 <1545>”, însă, din nefericire, nu se mai cunoaște, fiind ștearsă. Egumenul Paisie a trecut la Domnul în 1545, în a doua domnie a lui Petru Rareș. Este posibil ca mormântul său să fie în zona de sub portretul său. Egumenul Paisie a avut sub îndrumare pe călugării care lucrau la atelierul unde au fost caligrafiate importante manuscrise bisericești, unele având o mare valoare artistică. Astfel, la comanda lui a fost scris, în 1540, un Apostol, care se găsește la Biblioteca Universității din Liov (Lwow), Ucraina. În colofoniul cărții, scris de „un pisar din mănăstire”, călugărul Paisie a cerut să fie menționate următoarele: „(…) Egumenul ieromonah Paisie de la mănăstirea Homorului a făcut acest Pracsis (Apostol), după blânda adormire a jupanului Toader, marele logofăt, ctitorul acestui sfânt locaș, unde este hramul Adormirii Preasfintei Cinstitei și Binecuvântatei Stăpânei Noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria. Și l-a făcut pentru pomenirea mai sus scrisului pan Toader, marele logofăt, ctitorul sfintei mănăstiri Homor, și a soțiilor sale Anastasia și Marta, și pentru pomenirea părinților săi Ioan și Ana, și încă și pentru pomenirea duhovnicului său, mai sus scrisului egumen ieromonah Paisie al Homorului. Și stăpânea atunci Ștefan voievod cel Mic și Rău, în anul 7048 (1540), și s-a terminat în luna iunie 27” (Emil Turdeanu, Oameni şi cărţi de altădată, ediție îngrijită de Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 295). Potrivit celor scrise, Paisie a fost de față la „blânda adormire a jupanului Toader, marele logofăt, ctitorul acestui sfânt locaș”. La 27 iunie 1540, data trecută pe Apostol „Egumen ieromonah Paisie al Homorului” îl numea pe Ștefan Lăcustă (1538-1540) „Ștefan voievod cel Mic și Rău”. Ștefan Lăcustă, presupus fiu al lui Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și al Evdochiei de Kiev, a fost „primul domn al Moldovei numit de către sultan”. A sfârșit dramatic fiind asasinat într-o noapte, în jurul datei de 20 decembrie 1540, de către unii boieri răsculați, într-o cameră din Cetatea Sucevei, unde dormea. Însuși Petru Rareș, într-un uric din 30 aprilie 1546, îl numea „un lotru, anume Ștefan numit Lăcustă” (DIR, XVI, A. Moldova, vol. XVI, vol. I, 1501-1550, doc 435, p. 483). La fel și în documentul din 8 aprilie 1528, când domnul dăruia satul Starosilți marelui logofăt Toader Bubuiog, anume: „părțile lui Maxim Udrea, aceste două părți pe care acesta le-a pierdut în hiclenie, când a ridicat împreună cu alți necredincioși, domn pe un lotru, asupra nepotului de frate al domniei mele Ștefan voievod și asupra țării noastre (DIR, XVI, A. Moldova, vol. XVI, 1501-1550, doc. 260, p. 294). La un an după târnosirea bisericii, Paisie a fost înlocuit din ascultarea sa, așa cum rezultă dintr-un hrisov de la Petru Rareş, din 24 martie 1531, când este menționat alt egumen la conducerea mănăstirii: ieromonah chir Filimon. Prin acel uric, domnul întărea „sfânta noastră mănăstire numită Homor (…) cu o prisacă la Bohotin pe acea partea a Prutului, la Uliță, la capătul de jos al Uliței, unde au fost stupii credinciosului nostru pan Toader logofăt (…) Acestea toate mai sus scrise să fie acestei sfinte mănăstiri a noastre, numită Homor (…) și unde este egumen rugătorul nostru ieromonah chir Filimon” (DIR, veacul XVI, A. Moldova, vol. I, 1501-1550, doc. 301, p. 334-335). După nouă ani, la 30 noiembrie 1540, Paisie era din nou egumen al Mănăstirii Humor, așa cum rezultă dintr-un document de la Ștefan Lăcustă „(…) fiul lui Ștefan voievod cel Bătrân (…)”, care întărea satele și proprietățile Mănăstirii Humor „(…) unde este egumen chir popa Paisie (…)”(DIR, veacul XVI, A. Moldova, vol. I, 1501-1550, doc. 364, p. 401-403). În timpul egumenului Paisie a fost călugărit la Mănăstirea Humor, Eftimie, care a ajuns ulterior egumen al sfintei mănăstiri (în 1556) și episcop de Rădăuți (1558-1561). Acesta semna, la 17 decembrie 1556, un document, din care aflăm că era egumen al Mănăstirii Humor: „eu smeritul între egumeni, ieromonahul Eftimie al Humorului și cu iubitorii de Dumnezeu monahi și frați și cu sfatul și cu întocmirea întregului sobor și ascultători și preoți și stareți, aleșii lui Dumnezeu și ai sfântului loc și truditori a toată împlinirea și cu împreunarea duhovnicească, astfel în chip prielnic arătăm și întocmim ca să aibă pomenire și rugăciune neschimbată și veșnică în această sfântă mănăstire și locaș, care este hramul cu numele Uspeniei Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoare de Dumnezeu (…) am scris eu, Eftimie egumen, cu mâna mea (DIR, veacul XVI, A. Moldova, vol. II, 1551-1570, doc. 89, p. 98-99). Credem că la dobândirea învățăturii de carte a acestui însemnat prelat al bisericii ortodoxe a contribuit și ieromonahul Paisie. Mormântul episcopului Eftimie se află în pronaosul Bisericii Mănăstirii Humor. Ieromonahul Paisie, primul egumen al Mănăstirii Humor, a fost cinstit pentru ascultarea sa binecuvântată și spornică, numele fiindu-i dăltuit pe piatra pisaniei, iar portretul i-a fost pictat pe fațada de nord a bisericii. Marele logofăt Toader Bubuiog i-a încredințat cârmuirea Mănăstirii Humor. Cu siguranță că Paisie a fost prezent la toate lucrările de construcție a sfântului așezământ monahal: ridicarea bisericii, a zidurilor de împrejmuire (masive, de piatră, cele de pe latura de est, la intrare, fiind duble), a turnurilor pătrate aflate la fiecare colț, a chiliilor, a stăreției (cu pivniță spațioasă), a două turnuri pătrate aflate la intrarea în mănăstire, pe latura de est, a trapezei cu beci, a paraclisului. Biserica a fost pictată la 1535 de Toma zugravul din Suceava. Culoarea dominantă este roșul, numit simbolic în literatură „roșu de Humor”. După ocuparea militară a Bucovinei la 1775, administrația austriacă a desființat, printr-o lege din 1785, mănăstirile și schiturile din acest teritoriu. Biserica Mănăstirii Humor a devenit parohială, unele corpuri de clădiri au fost folosite de armata și administrația austriacă, apoi au fost abandonate și distruse de către localnici, cu aprobarea tacită a administrației austriece, piatra fiind folosită la diferite construcții din zonă. În perioada 2024-2025, la Mănăstirea Humor au fost efectuate săpături arheologice preventive de mare amploare. Rezultatele sunt deosebit de importante, fiind dezvelite fundațiilor de piatră de la diferite construcții masive, unele având ziduri de peste doi metri grosime. Toate construcțiile descoperite se află în fază avansată de restaurare și punere în valoare, astfel că Mănăstirea Humor capătă noi valențe arhitecturale, apropiate de ceea ce a fost inițial.
Dr. Ion MAREȘ, cercetător în arheologie la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, expert în arheologie, expert în bunuri culturale de patrimoniu mobil
