Despre Ierihon se crede că este unul dintre cele mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi oraș cunoscut din lume. Este primul oraș cucerit de israeliți după peregrinarea de 40 de ani prin pustiu. În mod ironic, Ierihonul, împreună cu Fasia Gaza, a fost primul oraș cedat de Israel Palestinei în 1994, în urma acordului de pace. Reocupat de militarii israelieni, a revenit părții palestiniene în urma retrocedărilor din martie 2005.
Orașul palmierilor
Orașul Ierihon este o adevărată fortăreață naturală, fiind înconjurat de Muntele Nebo în est, Munții Centrali în vest și Marea Moartă în partea de sud. Este irigat în abundență de râul Iordan, aflat la doar 7 km spre vest, dar și de izvoarele ce coboară de pe pantele Munților Centrali. Are o vegetație abundentă predominând palmierii. Ierihonul mai este cunoscut și drept orașul aflat la cea mai joasa altitudine, aproximativ 250 m sub nivelul mării. Resursele bogate, apărarea naturală, apropierea de principalele rute și frumusețea locurilor l-au impus că o locație ideală pentru comerț, dar și ca punct-cheie râvnit de invadatori. Denumirile date orașului au fost numeroase. Datorită abundenței unei plante pitice agățătoare, a fost numit Wadi as-Sesban. Numeroșii palmieri au inspirat numele de Orașul Palmierilor, Madinat an-Nakhil. După numele unui izvor ce curge în apropiere, căruia proorocul Ilie i-ar fi îndulcit apă, a fost numit Ain Alisha, Izvorul lui Ilie.
Vechi de 12.000 de ani
După Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat loc din Țara Sfântă. Cea mai veche așezare a fost identificată la Tell es-Sultan, o colină („tell”) joasă aflată la cam 2 km de Ierihonul de astăzi. Colina s-a format de fapt peste ruinele vechiului oraș, al cărui nume, de origine semită, înseamnă „lună” (atât calendaristică, „yerihu”, cât și astrul în sine, „Yarah”). În limba siriacă, „riha” înseamnă „parfum”. În zona colinei Tell es-Sultan au avut loc numeroase campanii arheologice, începând cu anul 1868. Ele au avansat în timp, astfel încât au fost scoase la iveală numeroase detalii fascinante. Fortificațiile excavate indică faptul că orașul vechi a fost construit acum aproximativ 12.000 de ani, deci undeva spre sfârșitul perioadei mezolitice (circa 10000 i.d.Hr.). Este astfel primul oraș cu ziduri de apărare din lume (cunoscut până în prezent). Ceea ce este interesant este că zidurile au fost ridicate înainte de descoperirea agriculturii în zona orientală cu cel puțin 1.000 de ani (doar la egipteni s-au descoperit urme mai vechi privind cultivarea sporadică a unor boabe). Contribuția Ierihonului la civilizație este unică. Practicarea agriculturii (cultivarea plantelor și domesticirea animalelor) precum și folosirea ceramicii au avut loc în Ierihon, ca o constantă, cu 1.000 de ani înaintea Mesopotamiei și Egiptului. Iar construcțiile sunt anterioare piramidelor cu 4.000 de ani.
Mărturii din perioada neolitică
La prima vedere, colina de doar 20 m înălțime, făcută de om, un amestec de ruine construite peste altele anterioare, acoperite de praf și aluviuni, este dezamăgitoare. Dar arheologul Kathleen Kenyon a descoperit, în urma excavațiilor din 1952-1958, o adevărată comoară, un turn masiv, din piatră, cu un diametru de 8 m, înalt de 8 m, legat în partea interioară de un zid gros de 4 m. El a fost datat în perioada neoliticaă fiind distrus în jurul anilor 8000-7000 i.d.Hr. De asemenea, ea a demonstrat că orașul a fost distrus și reconstruit succesiv, descoperindu-se peste 23 de straturi. La început, oamenii depindeau de plantele sălbatice, pe care nu le plantau, ci doar le coseau cu obiecte ascuțite, din cremene, strivindu-le cu pietre. S-a trecut apoi la plantarea semințelor, irigarea fiind făcută prin canale săpate, ce porneau de la izvorul din apropiere. Pentru a se apăra, au construit ziduri înalte de 2 m în jurul locuințelor, precum și turnul de apărare. Accesul în vârful lui se făcea pe o scară cu trepte tăiate în piatră. Cu timpul, locuitorii au evoluat, practicând constant agricultura (cultivau în special grâu, orz și legume), dar și vânarea animalelor, creșterea animalelor domesticite sau împletirea de rogojine și plase. S-a mai descoperit și o nisă în perete, ce a fost interpretată drept altar. Zidul de apărare a fost extins în timp și înălțat, fiind în cele din urmă alcătuit din cărămizi de pământ arse, căptușit în exterior cu blocuri masive de piatră. Aceste construcții monumentale reflectă organizarea socială și centralizarea autorității din acea perioadă.
Ierihonul din vremea lui Iisus
După o perioadă de mai bine de 5 secole, orașul a fost reconstruit, în timpul domniei lui Ahab (873-851 i.d.Hr.), și a cunoscut o istorie zbuciumată. În perioada Noului Testament, Irod cel Mare a reconstruit orașul, drept capitala estică, la aproximativ 2 km de vechea locație, în locul numit Tulul Abu el-aAlaiq, unde canionul Wadi Qelt se deschide pentru a intra în Valea Iordanului. Datorită temperaturilor mai ridicate (aflându-se într-un fel de depresiune), Irod a construit un magnific „palat de iarnă”, dotat cu apeducte, un hipodrom și un teatru. Acesta este Ierihonul în care Iisus a venit de mai multe ori, făcând numeroase aluzii la acest oraș. Astfel, în Pilda Samarineanului milostiv, Iisus se referă la drumul extrem de periculos prin canionul Wadi Qelt, adevărat cuib de tâlhari în vremea sa. În timpul ultimei călătorii, Iisus a vindecat doi orbi, între care se remarcă insistentul Bartimeu. Faptul că Matei și Marcu spun că vindecarea a avut loc după ieșirea din Ierihon, în timp ce Luca menționează că se apropiau de Ierihon, poate fi explicat în două moduri. Fie orbii l-au rugat să îi vindece la intrarea în Ierihon, dar rugăciunea lor a fost împlinită abia când a ieșit din oraș, fie vindecarea a avut loc după ce Iisus a ieșit din vechiul Ierihon pentru a intra în Ierihonul irodian. În Ierihon se petrece și convertirea vameșului Zaheu la pocăință. Se presupune că și rostirea Pildei celor 10 mine a fost motivată de trecerea lui Iisus prin fața palatului de iarnă a lui Irod cel Mare. După moartea lui Irod, fiul său Arhelau, primind de la Cezar dreptul de a stăpâni Iudeea și Samaria, s-a răzbunat crunt pe inamicii săi, iar celor credincioși le-a răsplătit cu mărinimie loialitatea.
Orașul a recăzut în ruină în sec. III-IV, fiind refăcut de arabi. În sec. al XII-lea este cucerit de cruciați. Părăsit de aceștia, a devenit un mic sat arab. Ierihonul de astăzi a reînceput să înflorească în sec. al XX-lea.
În anul 1995, datorită afluenței pelerinilor români, s-a decis construirea unui nou așezământ românesc la Ierihon, sub conducerea arhim. Ieronim Crețu, Superiorul așezămintelor românești de la Locurile Sfinte. Lucrările au demarat în 1999, construindu-se un paraclis și biserica mare (altarele au fost sfințite la 8 ianuarie 2000), apoi o casă de pelerini. Astăzi, în mare măsură finalizat, Sfântul Așezământ românesc din orașul biblic Ierihon așteaptă contribuțiile financiare necesare pentru terminarea instalațiilor, finisajelor și pentru dotare. (Sursa: Ziarul Lumina)
