În prima zi din aprilie, ieri, s-au împlinit 21 de ani de la reînființarea vieții monahale la Mănăstirea Voroneț, pe 1 aprilie 1991, moment marcat printr-un Te Deum, după oficierea Sfintei Liturghii, din Duminica a V-a din Postul Mare, zi marcată în calendarul ortodox ca ziua Cuvioasei Maria Egipteanca.
La eveniment au participat câteva zeci de credincioși, care s-au „împărtășit” din credința și bucuria sădită la Voroneț de obștea mănăstirească, care trăiește duhovnicește sub ocrotitorii: Măria Sa Domnul Ștefan cel Mare și Sfânt, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Mitropolitul Grigore Roșca și tot șirul de călugări care s-au perindat pe la Voroneț.
21 de ani, sub oblăduirea Sfintei Treimi și a celor șapte taine bisericești
Stavrofora Irina Pântescu, stareța Mănăstirii Voroneț, una dintre primele trei viețuitoare ale mănăstirii, a spus ieri, în fața credincioșilor, că pentru Voroneț, „ziua de 1 aprilie este ziua în care se împlinesc 21 de ani de la reînființarea vieții monahale,număr care se poate divide doar prin trei, care înseamnă Sfânta Treime, și prin șapte, care reprezintă cele șapte mari taine bisericești. Sub oblăduirea lor am viețuit cei 21 de ani la Voroneț. După 206 ani de când călugării ieșeau pe poarta mănăstirii plângând, iar porțile se închideau în urma lor din cauza stăpânii străine, la 1 aprilie 1991 din nou porțile s-au deschis pentru trei călugărițe smerite care veneau, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Sfântului Daniil Sihastrul, să reînnoade ceea ce a fost rupt de o stăpânire străină”.
Stavrofora Irina Pântescu a mai completat că ar fi greu de făcut un bilanț al celor 21 de ani la Voroneț, „ani care s-au scurs peste noi, peste toți, care au însemnat mai mult sau mai puțin… Cert este că tot ceea ce s-a făcut la Voroneț în acești ani, nu eu am făcut, ci unul dintre ctitorii acestei mănăstiri, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, care ne-a ajutat și ne ajută să ducem mai departe ce am început, ceea ce ne-a învrednicit să continuăm la Voroneț”.
13 maici, care țin flacăra credinței aprinsă la Voroneț
Cu glasul blând, dar ferm, care transmite multă forță, multă demnitate, multă siguranță, multă iubire pentru lucrurile bine făcute, prin cuvinte care nu includ falsitate, lucruri lipsite de importanță, măicuța Irina Pântescu, stareța Mănăstirii Voroneț, a conchis că cei 21 de ani sunt mult prea puțini în comparație cu veșnicia. Nu trebuie uitat că ori de câte ori a avut ocazia să le vorbească credincioșilor, stavrofora Irina Pântescu (“prin grija și înțelepciunea căreia mănăstirea Voroneț a intrat în ritmul obișnuit al vieții bisericești, recăpătându-și menirea de altădată”, după cum aprecia conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) s-a referit și la demnitatea românilor, la faptul că obștea mănăstirii, care acum este formată din 13 maici, va ține flacăra credinței aprinsă, asemeni oamenilor demni care au fost înaintașii noștri.
Mereu aproape, la bine și la greu, alături de stavrofora Irina Pântescu, stareța mănăstirii, se află monahia Gabriela Platon, monahia Elena Simionovici, împreună cu întreaga obște de maici.
3 aprilie 1991, prima denie la Voroneț
Monahia Gabriela a declarat: „În martie 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Mănăstirii Voroneț, ca mănăstire de călugărițe, și odată cu reactivarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, tot în martie 1991, prima hotărâre a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a fost reînființarea Mănăstirii Voroneț, cu data de 1 aprilie. Atunci, măicuța noastră Irina Margareta Pântescu a fost transferată de la Mănăstirea Moldovița, din postul de ghid, la Mănăstirea Voroneț, ca prima stareță a mănăstirii. Am venit trei călugărițe. Am fost de-a lungul timpului și șapte, și 15, și 19 măicuțe, dar în acest moment suntem 13 călugărițe și avem și preotul nostru călugăr, care efectuează slujbele în fiecare zi.
Mulțumim bunului Dumnezeu că am ajuns anul acesta să împlinim 21 de ani de când este din nou slujbă mănăstirească. Cu data de 1 aprilie a fost hotărâtă reînființarea mănăstirii, pe 2 aprilie1991, zi de marți, am venit noi, cele trei călugărițe de la Moldovița, și măicuța stareță Irina a preluat inventarul, iar pe 3 aprilie, chiar am venit cu bagaj, cu tot, și am rămas. Era Săptămâna Patimilor așadar, miercuri, 3 aprilie 1991, a fost prima denie la Voroneț, după 206 ani de pauză a vieții monahale. Toaca pe care o avem și acum pe prispa bisericii este toaca care atunci a răsunat după 206 ani, să anunțe reînvierea vieții monahale la Mănăstirea Voroneț. O s-o păstrăm cât mai mult posibil, pentru că este un element istoric din viața Mănăstirii Voroneț”.
„Fără Voroneț aș fi fost o simplă profesoară, obosită de vremi și poate nemulțumită de timpurile pe care le trăim”
Monahia Elena a precizat: „Au trecut 21 de ani și după vârsta biologică ar trebui să spun că am îmbătrânit cu 21 de ani. După vârsta duhovnicească, aș putea să spun că am crescut în acești ani. Am venit la Voroneț, după serbarea de la școală, cu brațul încărcat de flori, și am rămas aici. Măicuța stareță, stavrofora Irina, și celelalte două maici, monahia Gabriela și monahia Rafaela, de la Moldovița, au ținut să vin și eu din prima seară, deci am fost, chiar dacă mi-am continuat activitatea la școală, lângă colegii mei dedicați, care știau că voi pleca de la școală, când se va încheia anul școlar. Spuneam că am crescut: am crescut mai întâi duhovnicește. Pregătirea o făcusem în cei 20 de ani de școală, în umbra Mănăstirii Moldovița. Am crescut în acești ani, în sensul că am mai terminat încă o școală, teologia, am învățat multe limbi, am scris multe cărți, în română, germană, franceză, engleză, am văzut multe țări, și am vorbit despre Mănăstirea Voroneț, pentru că, fără Voroneț, aș fi fost o simplă profesoară, obosită de vremi și poate nemulțumită de timpurile pe care le trăim”.
Viața monahală, cu timp și fără timp
Mănăstirea Voroneț a fost construită în 1488 de Ștefan cel Mare, care i-a dat hramul principal „Sf. Gheorghe”, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că l-a ajutat să-i învingă pe turci. Construcția a fost gata într-un timp record: în trei luni și trei săptămâni de la punerea pietrei de temelie până la sfințire.
Mănăstirea a fost populată încă de la început cu călugări. Viața monahală s-a întrerupt în 1785, după anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, când mănăstirea a fost desființată, iar chiliile distruse. În 1991, s-a reînființat viața monahală, cu obște de maici, având-o ca stareță pe stavrofora Irina Pântescu.
Mănăstirea Voroneț este cunoscută în toată lumea pentru pictura sa interioară și exterioară deosebită și face parte din monumentele românești trecute în patrimoniul mondial UNESCO. În Mănăstirea Voroneț se află mormântul Sfântului Daniil Sihastrul.
