Cupa Monitorul

Ieri s-a jucat printre picăturile de ploaie

Ca urmare a reprizelor de ploaie de ieri, doar patru din cele cinci meciuri programate în Cupa Monitorul au fost duse la bun sfârșit. Daniel Roșu, Adi Ungureanu, Andi Iacob și Vasile Rusu și-au trecut numele în dreptul câștigătorilor, în timp duelul dintre Ciprian Constantinovici și Andu Vornicu se va relua cu proxima ocazie, de la scorul de 6-3, 0-1.
Nu mai puțin de 102 participanți din toate zonele județului s-au înscris la cea de-a șasea ediție a turneului găzduit de terenurile de zgură de la Baza sportivă Unirea, o competiție organizată de cotidianul Monitorul de Suceava și Asociația Județeană de Tenis. Întrecerea a început la jumătatea lunii aprilie și se va încheia în a doua decadă a lunii septembrie, interval în care se vor disputa un număr record de 564 de meciuri.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:

DANIEL ROȘU – CĂTĂLIN AVASILOAIE PRINCIPALĂ, SEMIFINALĂ 1 6-4, 6-1
IOAN CEUCĂ – ADI UNGUREANU PRINCIPALĂ RETROGRADARE 2 7-6, 0-6, 1-6
NICOLAE ILIUȚ – ANDI IACOB ELITĂ, CONSOLARE 1 3-6, 2-6
C. CONSTANTINOVICI – ANDU VORNICU PRINCIPALĂ, CONSOLARE 1 ÎNTRERUPT
VASILE RUSU – DAN LEFTER PRINCIPALĂ, CONSOLARE 2 6-1, 6-1

Programul zilei de astăzi:

JOI, 16 IULIE, ORA 08.00 TIBERIU TÎRNOVAN – NICU COSTRÎȘ PRINCIPALĂ, CONSOLARE 2
JOI, 16 IULIE, ORA 10.00 VALENTIN CHIDOVEȚ – DORU IACOB PRINCIPALĂ, RETROGRADARE 1
JOI, 16 IULIE, ORA 12.00 GABRIEL TODERAȘCU – DUMITRU NEGRU PRINCIPALĂ, SEMIFINALĂ 2
JOI, 16 IULIE, ORA 14.00 LIVIU AXINTE – BOGDAN ZOVEA PRINCIPALĂ, CONSOLARE 1
JOI, 16 IULIE, ORA 16.30 FLORIN HAIDAMAC – BOGDAN APOSTOL PRINCIPALĂ, RETROGRADARE 2

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii