Fraude

Ieri s-a încercat un atac asupra cardurilor BRD



BRD – Groupe Société Générale a oprit, vineri, 9 mai a.c., o tentativă de fraudare a clienților săi prin intermediul Internetului. Avertizările cu privire la un eventual atac asupra conturilor clienților acestei bănci au fost transmise prin mesaje e-mail încă de la primele ore ale dimineții zilei de ieri, atenționările făcând referire la existența unui „atac phishing masiv împotriva clienților BRD”.
Potrivit avertizărilor, atât clienții BRD, cât și alte persoane, primeau un masaj e-mail în care erau îndemnați să completeze un sondaj de opinie, care ar fi fost realizat de această bancă.
„Mesajul e-mail, transmis în mod aparent din partea băncii și destinat atât clienților, cât și non-clienților, era realizat în așa fel încât să poată trece drept o solicitare legitimă a băncii. El era intitulat „Felicitări! Ați fost ales pentru a lua parte la primul nostru sondaj online” și încerca, sub forma unui chestionar, să îi convingă pe clienți să furnizeze informații precum numărul cardului și codul PIN. Aceste informații erau solicitate sub motivul plății unei sume de bani drept recompensă pentru completarea așa-zisului sondaj”, se arată într-un comunicat oficial al BRD – Groupe Société Générale.
În comunicat se mai precizează că departamentul de securitate al acestei bănci a detectat tentativa de atac de tip phishing, iar site-ul fals a fost dezactivat încă de ieri, în jurul orei 13:00.
BRD și-a informat clienții că nu desfășoară nici un sondaj, reamintind că această bancă nu solicită, în nici o împrejurare, informații confidențiale prin e-mail, cum ar fi user/parolă, număr de card, data expirării acestuia, codul PIN.
„Aceste solicitări reprezintă tentative de furt de date personale/bancare și nu trebuie să li se dea curs în nici o situație”, se mai spune în comunicat.



Recomandări