Cetatea de Scaun

Ieri s-a deschis Târgul Meșterilor Populari, la Muzeul Satului Bucovinean

Peste 80 de meșteri și artizani din toată țara sunt prezenți în aceste zile pe aleea din Muzeul Satului

Târgul Meșterilor Populari, ediția a XVII-a, și-a deschis ieri porțile la Muzeul Satului Bucovinean, de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei. Peste 80 de meșteri și artizani din mai multe zone ale țării au expus ieri, pe aleea din Muzeul Satului, obiecte din ceramică, sculpturi în lemn, împletituri din diferite materiale, icoane pe lemn și sticlă, măști populare, ouă încondeiate, costume populare, urmând ca astăzi să li se alăture și alți meșteri veniți din țară.
Invitație la târg
După cum ne-a spus directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, sucevenii sunt așteptați, în perioada 3 – 5 august, la Muzeul Satului Bucovinean, de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, unde, pe lângă întâlnirea cu meșteri populari autentici din toată țara, vor avea parte și de concerte de muzică populară în aer liber, pe scena din incinta muzeului.
Ieri după-amiază, iubitorii de folclor s-au bucurat să o asculte pe îndrăgita interpretă Margareta Clipa, alături de artiști autohtoni: Andreea Chisăliță, Ionuț Motrici, Mariana Maximiuc, Doina Petroaie, Ionel Dorel și Mirela Aanei.
Ofertă pentru toate gusturile
Printre meșterii populari și artizanii care au expus ieri la Suceava i-am întâlnit pe Brândușa Traian, din Salva – Maramureș, care a venit cu trăistuțe, brâie, cergi, realizate după metode vechi, păstrate de la strămoși, pe Gavrilă Negrea și Teodor Pop, meșteri lemnari din zona Maramureș, care și-au împărțit frățește premiul oferit de organizatorii târgului de anul trecut de la Suceava, și care au venit și în acest an cu o gamă variată de produse artizanale, obiecte în miniatură realizate din lemn montate în sticle (vârtelnițe, scărițe, cruci…), mori de vânt sau de apă, căsuțe.
Puteți descoperi la târg și alți meșteri apreciați pentru autenticitate și pentru păstrarea tehnicilor tradiționale strămoșești în artă, cum ar fi Eleonora Lommer, din Mănăstirea Humorului, care a expus costume populare, Maria Zinici – Rădăuți, cu ouă încondeiate, Marcel Mocanu, din Braniștea – Galați, cu oale din lut, Ana Cazac, din Gura Humorului, cu măști populare. Dacă vreți să vă reîntâlniți cu personajele din opera lui Ion Creangă, Păcală, Tândală, Smărăndița Popii, puteți să vă opriți la standul lui Iulian Mihalachi, din Bălțătești – Neamț, care a confecționat din materiale textile și lut aceste personaje îndrăgite. Nu lipsește de la această ediție a târgului ceramica de Corund (Mathe Deneș), vasele din sticlă pictate (Dan Bordeianu – Bucecea), sculpturi în lemn – cruci și icoane, o adevărată artă în miniatură (Nicolae și Elena Gheorghian – Suceava), împletituri din paie (Dănilă Zoltany – Sighișoara), păpuși din materiale textile (Mariana Roșca – Toplița).
Curelaru’ din Iași și Căldăraru din Sibiu
Cu „meșteșug” la vorbă, dar și la pielărie, curelaru’ din Iași Constantin Vasiliu, împreună cu soția sa, Eugenia, a venit cu o diversitate de curele, la prețuri de criză, dar cu garanție cel puțin zece ani.
O pată de culoare la această ediție a târgului este și prezența lui Neculai Căldăraru, din Sibiu, căldărar la propriu, pentru că a moștenit meșteșugul prelucrării cuprului, din care făurește cazane pentru țuică, care, în funcție de mărime, au prețuri cuprinse între 100 și 10.000 de lei, dar și ceaune și ibrice, la prețuri accesibile. Meșterul Căldăraru ne-a spus că, din neam în neam, familia lui lucrează la aceste obiecte casnice și că neam de neam n-a văzut cazane de țuică mai bune decât ale lor, „făcute doar la ciocan”.
De la târg nu lipsesc nici șerbetul parfumat și dulcețurile din fructe de pădure, plăcintele, cozonacul, sucurile naturale, mierea de albine și toate derivatele din miere, care îi îmbie pe suceveni la o degustare dulce.
Muzică și voie bună, la Cetate
Astăzi, de la ora 17:00, sucevenii și toți invitații din țară vor putea urmări evoluțiile Grupului folcloric Gheorghe Jitaru (Iași), ale interpreților Florin Costan, Ionuț Motrici, Manole Știrbu, Mariana Maximiuc, Petronela Petruneac, Lucian Florin Motoveleț și ale Formației de dansuri populare din Stroiești. Invitații de onoare ai serii, care vor urca pe scenă de la ora 19:00, pentru un concert extraordinar, sunt membrii formației Haiducii. În ultima zi a Târgului Meșterilor Populari, pe scena în aer liber va cânta, începând cu ora 15:00, Fanfara din Sf. Ilie, urmată, la ora 17:00, de un spectacol folcloric în care vor evolua interpreții suceveni Marius Zgâianu, Alexandru Brădățan, Angelica Flutur, Otilia Todircă, Nicu Chirilă, Adriana Bucevschi, Dan Dăncilă, Alexandru Cozariuc, Patricia Gheață, Pamfil și Iulia Roată, Dan Onoiu și Laura Haidău.
Special pentru seara de duminică, organizatorul Târgului Meșterilor Populari, Muzeul Bucovinei, sub egida Consiliului Județean Suceava, a invitat-o pe îndrăgita interpretă de muzică populară Irina Loghin, care va susține un concert mult așteptat, începând cu ora 19:00.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu

Maria Gheorghei, din Săpânța
Maria Gheorghei, din Săpânța
Maria Onița, din Salva – Bistrița Năsăud

Curelaru’ din Iași, Constantin Vasiliu
Curelaru’ din Iași, Constantin Vasiliu
Neculai Căldăraru, din Sibiu