Ieri fraudă, azi regulă



Duminica trecută, lângă Budapesta, pe circuitul Hungaroring, a avut loc o etapă de Formula 1, parcă a 11-a din acest sezon. În timpul transmisiei, comentatorii ne-au comunicat că prima cursă de F1 de acolo s-a disputat în anul 1986. M-a luat cu draci, cu rău la inimă. Vă dați seama unde erau ungurii în anul ăla și unde eram noi? Dacă sunteți prea tineri, întrebați-vă părinții ce făceau ei pe atunci, și dacă făcuseră măcar o dată o excursie până la Budapesta, ca să-și fi dat seama de diferențe. Nu dezvolt ideea, că n-are sens. Ca de fiecare dată când pot, am urmărit integral transmisiile de la locul faptei, încă de vineri, de la primele antrenamente de acomodare. Am sperat că Hamilton va prinde un weekend bun și-și va face programul: pole position, eventual și cu record pe tur, și locul 1 în cursă, ceea ce i-ar fi adus și locul 1 în clasamentul general. Din nefericire, s-a dovedit a fi un soi de Halep, parcă fiindu-i frică de cocoțatul în fruntea ierarhiei, nereușind nimic din ce așteptam de la el. Astfel, recordul de 68 de pole positions deținut de Michael Schumacher este încă în picioare, neegalat de Hamilton care rămâne doar cu 67, după ce în urmă cu vreo lună și ceva l-a depășit pe Ayrton Senna (65). De altfel, când Hami se apropia de acesta, am fost destul de surprins să aflu cât de aproape de record se afla. Chiar dacă sunt de ani buni fan al lui Hami, niciodată nu mi s-a părut a fi de calibrul coloșilor Schumi și Senna. Cursa în sine a fost o curiozitate: Hami a căzut vreo 2 locuri din start, apoi a revenit cumva, ba l-a mai lăsat și coechipierul să-l depășească, la ordinul echipei, cu condiția să-i depășească și pe cei doi de la Ferrari. Deși luase secunde bune în fața lui Bottas, nereușind să treacă și de Raikkonen și Vettel, Hami a trebuit să-l lase la rândul său pe Bottas să-l depășească în ultimul tur. Dacă vă amintiți, până în urmă cu câțiva ani, asta se lăsa cu amenzi grele, suspendări și scandal. Acum e perfect legal, adică regulamentar. Întreb și eu retoric: dar cu pariorii cum rămâne? Cine-l despăgubește pe cel care a pariat că Hami ocupa un loc pe podium, iar el cedează acest loc la ultima curbă? O fi vreo vagă urmă de fair play pe care n-o observ eu?



Recomandări

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Călin Georgescu a ajuns în mijlocul sinistraților din Broșteni: „Solidaritatea pe care am văzut-o aici demonstrează că suntem un popor măreț și curajos”

Călin Georgescu a ajuns în mijlocul sinistraților din Broșteni: „Solidaritatea pe care am văzut-o aici demonstrează că suntem un popor măreț și curajos”
Călin Georgescu a ajuns în mijlocul sinistraților din Broșteni: „Solidaritatea pe care am văzut-o aici demonstrează că suntem un popor măreț și curajos”