Cosmetică

Ierburile și frumusețea



Ierburile și frumusețea
Ierburile și frumusețea

Cosmetica modernă pare că se conduce în multe privințe după măsura Antichității. Cele mai faimoase institute de înfrumusețare din Europa și America acordă o importanță deosebită curelor estetice întemeiate pe uzul plantelor, florilor, fructelor, exact așa cum făceau acum câteva mii de ani frumoasele și elegantele vremurilor trecute.
Măști, comprese, loțiuni, băi având la bază ierburi și plante comune, sunt astăzi la modă. Trebuie să recunoaștem că această modă este ispititoare, întâi pentru că este la îndemâna tuturor și nu pretinde cheltuieli mari, apoi pentru că ea este inofensivă, deoarece în cazul cel mai rău, o loțiune de mentă sau de urzică nu poate aduce nici o catastrofă pentru ten.
– Rețete naturale pentru frumusețea doamnelor
Doamnelor, daca vă petreceți vacanța afară din oraș, învățați să alegeți și să culegeți ierburile utile frumuseții dumneavoastră, spre a le folosi îndată ce va veți înapoia acasă.
Iată o listă de ierburi, frunze și flori pe care le găsiți foarte ușor la țară și care va vor servi pentru prepararea băilor și infuziilor ale căror rețete le găsiți mai jos: salvie, cimbru, rozmarin, nalbă, tei, levănțică, crin, petale de trandafiri, urzică, frunze de nuc, de soc, mușețel, izmă.
Frunzele și florile pe care le-ați cules trebuie uscate, fiecare separat, pe foi mari de hârtie, sau de ziar, la loc aerisit, uscat, la umbră. Numai dacă vremea este umedă ele vor fi lăsate la soare două sau trei ore, înainte de fi uscate pe hârtie. Odată operația uscării terminată, ceea ce se cunoaște după ușurința cu care se sparg frunzele și petalele, materialele sunt închise în cutii curate de tablă sau de carton, spre a le avea la îndemână oricând vom dori.
– Sfaturi utile
Apa de flori de sulfină este foarte bună pentru spălarea ochilor. O puteți folosi seara înainte de culcare, și dimineața după ce vă treziți, dacă pleoapele au tendința să se înroșească. Genele se vor întări și ele și căderea lor, urmare a inflamării pleoapelor, va înceta. Cu flori de crin puteți prepara comprese foarte bune pentru odihna ochilor după o zi obositoare. Fabricați două săculețe de pânză subțire, mari cât orbita ochiului, umpleți-le cu petale și vărsați deasupra lor apa clocotită. După cinci minute, aplicați compresele calde pe ochii închiși. Când s-au răcit, înmuiați-le în apă caldă și repetați operația de trei ori.
Din trandafiri puteți prepara singure, foarte ușor, o apă de trandafiri care vă va servi pentru împrospătarea pielii și pentru spălarea ochilor. Alegeți petalele de trandafiri foarte parfumați (trandafirii de țară, deși nu au mărimea și frumusețea celor pe care-i cumpărați de la florărie, sunt foarte parfumați), puneți cam un kilogram într-un vas de porțelan, vărsați deasupra un litru de apă distilată și 80 grame de sare și pisați cu un făcăleț de lemn timp de cinci minute. Lăsați-le să se macereze, acoperit, șase zile, reamestecând în fiecare zi cu făcălețul. Filtrați apoi și păstrați în sticle bine închise, conservate la răcoare și întuneric.
Ca să favorizați creșterea părului, fierbeți într-un litru de apă o cantitate mai mare de frunze de urzică, până când lichidul scade la jumătate. Cu el, rece, fricționați pielea capului. Tot pentru întărirea rădăcinilor părului, puteți prepară o loțiune, fierbând 75 grame frunze uscate de salvie și 10 grame frunze de rozmarin într-un litru de apă. Amestecați bine, lăsați să stea în liniște trei zile, filtrați și adăugați în lichidul obținut un sfert de litru de rom.
Un foarte bun oțet de toaletă se prepară dintr-un kilogram se zmeură curățată și pusă să macereze într-un litru și jumătate de oțet și vin roșu, care va fi aruncat fierbinte peste fructe. Adăugați un pahar de apă de trandafiri și lăsați să se macereze timp de o lună. Înainte de întrebuințare, filtrați din nou.
În sfârșit, dacă la întoarcerea din vacanță vreți să vă recăpătați mai repede culoarea naturală a pielii aurite de soare, fierbeți în apă flori de revent și când fiertura e călduță aplicați-o în comprese pe față și pe gât, repetând operația câteva zile.
Sursa: www.tonica.ro



Recomandări

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță
La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora
Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)