Ierarhii cu jumări

Într-o țară în care grija sărbătorilor de tot felul surclasează orice alte preocupări, nu mai miră pe nimeni faptul că fotbalul și-a alcătuit nu unul, ci ’j’de clasamente, în cadrul fiecăruia figurând nu una, ci ’j’de categorii, nu de alta dar să fie prilej de chermeză de-a lungul și de-a latul întregii patrii. Ba chiar și prin străinătățuri, din moment ce în prima dintre sărbătorile fotbalistice, marele câștigător a fost Adrian Mutu de la Fiorentina. Cum ziceam, s-au inventat fel de fel de ierarhii, astfel încât printre premianți să se numere fotbaliști și pseudofotbaliști (actuali și foști!), conducători și caricaturi de conducători, antrenori și falși antrenori, aceștia din urmă „vinovați” doar de faptul că au dat peste vreo echipă care mergea și singură, din inerție și din știința inoculată de predecesori. Aici s-ar înscrie cu brio cazul Olăroiu. Nu intru în detalii, fiindcă cine are de priceput știe la ce și mai ales la cine mă refer. A fost un soi de pomana porcului, la care în loc de parfumul plăcut al marii performanțe s-a simțit în aerul (stătut!) doar mirosul de jumări. Au încăput de-a valma Becali și Badea, Lupescu și Lucescu (ba și Olăroiu!), iar lista ar putea continua până la finalul rubricii. Cât privește singurul clasament cu adevărat important, cel care desemnează cel mai bun fotbalist al anului, îmi permit să afirm că altul decât Adrian Mutu nu putea să fie desemnat. Oricâți fani ar avea Dică, să nu uităm că în pofida câtorva goluri cu adevărat excepționale, i-a lipsit constanța, multe din nereușitele Stelei, începând cu clasarea la o distanță jenantă în urma lui Dinamo, putându-i fi puse în cârcă. Mai mult, nu-mi aduc aminte din campionatul intern de nici o prestație de-a sa care să fi rupt gura târgului. Asta, în timp ce Mutu reușea în cel mai dificil campionat din lume să aducă o căruță de puncte Fiorentinei, cele mai multe din golurile sale fiind decisive, adică „făcând diferența”. Mutu i-a eclipsat pe toți artiștii Fiorentinei, în timp ce Dică a fost el însuși eclipsat mai mereu de coechipierul său Badea. Iar dacă mă întrebați, (și dacă nu!) vă spun că l-aș fi plasat lângă Mutu nu pe Dică sau Badea, ci pe Claudiu Niculescu. Dacă nu știți de ce, nici nu zic.