Trecem aproape elegant peste turneul echipei aproape naționale, pentru că e mai ofertant bizarul campionat englez din acest sezon. În primul rând, oficializarea lui Pep Guardiola ca viitor antrenor al lui Manchester City a venit în plin sezon, când încă Bayern, actuala echipă a catalanului, se poate întâlni cu City în Liga Campionilor. Pe lângă asta, a doua echipă din Manchester era angajată într-o luptă la baionetă pe plan intern, așa că o astfel de veste a căzut cât se poate de prost pentru Pellegrini și trupa sa. Cum să-ți mai mobilizezi jucătorii când te știu pe făraș, mai ales că împreună cu tine se află și câțiva dintre ei? Colac peste pupăză, City se găsea în fața unei duble de foc: aflată pe locul secund, urma să întâlnească în două etape consecutive liderul Leicester și locul 3, Tottenham. Avantajul teoretic era că ambele confruntări se desfășurau pe teren prorpriu. Între timp, primul tete-a-tete a fost pierdut rușinos, echipa lui Ranieri făcând legea pe teren, astfel că a acceptat concesia golului de onoare abia când conducea cu 3-0! Cum și Tottenham și-a câștigat meciul în această etapă, londonezii le-au luat locul secund „cetățenilor”, care s-au trezit survolați și de Arsenalul lui Wenger, o altă trupă căpiată care-și joacă șansele la ruletă. Dar dacă este ceva cu adevărat surprinzător în Premier League, atunci orice pălește pe lângă parcursul lui Leicester. Este inutil să mai precizăm că e un club de traziție, întrucât așa sunt toate în Albion. Cu toate astea, palmaresul este modest, doar câteva Cupe ale Ligii, iar în campionat doar un loc doi interbelic. Anul trecut s-a salvat la limită de la retrogradare, grație unui tur de forță în ultimele etape, 10 puncte din 12 posibile. Nu era încurajator nici faptul că a fost numit antrenor Ranieri, unul dintre tehnicienii mei preferați, în sensul în care nu mă dezamăgea niciodată când pariam goluri puține la meciurile lui, indiferent de echipele pe care le antrena. Nimic nu anunța, așadar, această escaladă, această efervescență, această furtună care nu mai vrea să fie doar una într-un pahar cu apă! Măcar de i-ar ține până la sfârșit.