O fascinantă expoziție ale cărei vedete principale sunt păsări și animalele mici, de curte, din rase atent selectate pentru calitățile lor, le este pusă la dispoziție sucevenilor, de vineri până duminică inclusiv, de către pasionații crescători din cadrul Asociației Crescătorilor de păsări și iepuri de rasă din Bucovina.
Expoziția regională „Cupa Moldovei” aduce în atenția celor interesați aproximativ 1500 de exemplare de păsări și mamifere mici, din peste 40 de rase, prezentate în showroom-ul Autodel, de pe Bulevardul Sofia Vicoveanca – ieșirea spre Fălticeni.
Iepuri uriași sau pitici, în fel și fel de culori, de la alb imaculat la albăstrui, cu urechile ținute paravan în jurul capului, sau pestriți cu urechi lungi, ciulite după orice zgomot, atrag privirile tuturor.
În altă zonă, principalele atracții sunt găinile și cocoșii de rasă, de la specii uriașe, de carne, la altele minuscule, dar foarte frumoase ca penaj, precum „Mii de flori” sau „Mătase japoneză”.
Pasionații de porumbei au de asemenea de unde își alege preferații, din multitudinea de specii prezentate, care se înfoaie și se rotesc mândri, ca niște vedete ale lumii păsărilor.
Indiferent că sunt păsări sau mamifere mici, de curte, pufoșeniile aduse la expoziție sunt adevărați campioni ai raselor lor, care primesc note și observații de la un juriu profesionist, care le evaluează și le dau note, ca la un concurs de frumusețe.
Nici secția de păsări exotice nu trebuie ratată, acolo fiind expuse câteva exemplare interesante de păuni, fazani, gâște, rațe mandarin și alte păsări mai puțin întâlnite pe meleagurile noastre, precum struții Emu.
Programul expoziției regionale „Cupa Moldovei” este:
Vineri: 08.00 – 14.00 arbitrarea exponatelor/ 14.00 – 20.00 program de vizitare
Sâmbătă: 08.00 – 21.00 program de vizitare – expoziție deschisă publicului
Duminică: 08.00 – 16.00 program de vizitare – expoziție deschisă publicului.
Expoziția se desfășoară timp de trei zile, până pe 2 februarie 2020, și este cu vânzare.