O echipă de cercetători din Statele Unite, din care face parte și un specialist urolog român, a catalogat drept mit ideea de a consuma zilnic mari cantități de apă, indicând că nici măcar nu se știe de unde a apărut această recomandare, informează telegraph.co.uk.
Medicii Dan Negoianu și Stanley Goldfarb, de la secția de urologie a Universității din Pennsylvania, au trecut în revistă mai multe studii asupra recomandării de a bea zilnic minim opt pahare de apă (1,55 l de apă) pentru a elimina toxinele din corp, a preveni creșterea greutății și a îmbunătăți aspectul pielii.
Autorii acestui studiu, publicat în Journal of the American Society of Nephrology, spun că nu există probe concrete care să demonstreze că un consum zilnic mare de apă este benefic pentru sănătate. „Într-adevăr, este neclar de unde a apărut această recomandare”, spun cercetătorii, care adaugă că doar persoanele care trăiesc în zone cu climă caldă și uscată sau atleții ar trebui să mărească numărul de pahare de apă consumată zilnic.
Fără beneficii concrete.
Unele studii sugerează că un consum mare de apă ajută organismul să elimine sărurile și ureea. Însă nici un studiu nu a scos la iveală vreun beneficiu concret al creșterii consumului de apă.
Negoianu și Goldfarb au mai analizat ideea potrivit căreia un consum mai mare de apă reduce pofta de mâncare și contribuie la apariția sațietății și spun că probele sunt neconcludente.
Specialiștii spun că nu s-au efectuat studii clinice corecte care să măsoare efectele cantității de apă consumată asupra menținerii greutății corporale.
Unii cercetători spun că persoanele care nu beau suficientă apă suferă de migrene, însă studiile asupra acestei asocieri sunt, de asemenea, neconcludente. Un singur studiu clinic a fost efectuat asupra acestei asocieri, însă rezultatele nu au fost semnificative din punct de vedere statistic.
De asemenea, apa a fost declarată elixir pentru îmbunătățirea aspectului pielii. Autorii spun că deși deshidratarea poate scădea fermitatea pielii, niciun studiu clinic nu a demonstrat că un consum crescut de apă poate îmbunătăți aspectul acesteia.
Studiile analizate de Negoianu și Goldfarb nu au scos la iveală vreun beneficiu clar al consumului crescut de apă, însă nu există probe care să ateste nici lipsa de beneficii.
În medie, corpul consumă zilnic între 1 și 1,5 litri de apă și o cantitate mai mare în perioadele cu temperaturi mari sau când se practică un sport. Pierderea lichidelor din organism trebuie completată, însă nu este necesar să se bea aceeași cantitate de apă, pentru că și alimentele conțin acest element.
Un consum prea mare de apă poate strica echilibrul sărurilor din organism, provocând apariția „intoxicației cu apă”, care poate fi fatală.
Ideea de a bea zilnic minim opt pahare de apă este un mit
