ICR îi răspunde lui Victor Ponta la afirmațiile privind locuințele directorilor din străinătate



Institutul Cultural Român îi răspunde premierului Victor Ponta la declarația potrivit căreia ambasadorii României ar sta în suburbii, iar directorii institutelor din străinătate pot sta în centru, precizând că directorii și personalul ICR din străinătate sunt angajați ai Ministerului de Externe.
„Ca urmare a declarației făcute de domnul prim-ministru Victor Ponta la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, potrivit căreia personalul institutelor culturale ale României din străinătate ar fi favorizat, din punct de vedere locativ, față de conducătorii misiunilor diplomatice («Am fost anul acesta, nu doar ca prim-ministru, în vizite în care am constatat că, dacă ești ambasador, trebuie să stai într-o suburbie a capitalei. Dacă lucrezi la un institut, de exemplu, cultural, poți să stai în centrul capitalei și să ai condiții foarte bune»)”, ICR face o serie de precizări.
În conformitate cu legea de funcționare a Institutului Cultural Român (ICR), directorii și personalul institutelor culturale românești din străinătate sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE), care acoperă salarizarea personalului și cheltuielile administrative ale institutelor, iar ICR asigură finanțarea programelor derulate.
Directorii și directorii adjuncți a patru dintre cele 17 institute culturale românești din străinătate locuiesc în sediile institutelor (Accademia di Romania, ICR Budapesta, ICR Londra, IRCCU Veneția), directorii ICR Lisabona și ICR Praga, precum și directorii adjuncți ai ICR Paris și ICR Varșovia locuiesc în sediile Ambasadei României, directorul și directorul adjunct ICR New York locuiesc în blocul Misiunii României la ONU, în timp ce directorii celorlalte institute culturale românești din străinătate, aflate în orașe în care Ambasada României și sediile ICR nu dispun de spații de cazare, locuiesc în apartamente situate, în majoritatea cazurilor, în zone din afara centrului, se arată în comunicat.
În privința marcării Zilei Naționale a României în străinătate, pentru care șefii misiunilor diplomatice ar fi fost nevoiți „să caute sponsori” (Victor Ponta a mai declarat, luni, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române că va da anul acesta un prim semnal că respectă rolul reprezentanților diplomatici ai țării prin asigurarea finanțării pentru sărbătorirea zilei naționale de 1 decembrie în străinătate, astfel încât ambasadorii să nu mai caute sponsori pentru a marca evenimentul, ca în alți ani, n.r.), ICR menționează că a organizat în fiecare an, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, evenimente de anvergură, destinate atât comunităților de români din diaspora, cât și publicului străin.
„Menționăm, dintr-o serie lungă, concertele susținute de grupul psaltic al Mănăstirii Stavropoleos la Basilica San Marco din Veneția în 2008 și la Stockholm în 2010, programul organizat odată cu lansarea ICR Chișinău, în 2010, care a inclus recitaluri susținute de Leontina Văduva împreună cu Orchestra Simfonică Europeană, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir, Ducu Bertzi, concertul susținut de pianista Mihaela Ursuleasa la Stockholm, în 2011 precum și manifestările organizate anual pentru comunitățile românești din Germania, Italia, Serbia, Spania și Ungaria”, se mai spune în comunicat.
Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pe 2012 a fost redus cu o treime la rectificarea bugetară, la 28,5 milioane de lei, în condițiile în care institutul a angajat deja suma de 29 de milioane de lei, având în prezent un deficit și neputându-și desfășura în continuare proiectele. Printre acestea, se numără organizarea participării României în calitate de țară invitată de onoare la Salonul de Carte de la Paris din 2013, pusă sub semnul întrebării în presa franceză, în urma tăierii bugetului ICR.
„Situația e dezastruoasă”, a declarat la momentul respectiv secretarul general al ICR, Dan Croitoru, precizând că vor fi anulate foarte multe proiecte, având în vedere faptul că cele 18 filiale ICR din străinătate organizau fiecare 1 – 2 evenimente pe săptămână.