Cuvânt de învățătură

Icoana paradisiacă a Postului



Icoana paradisiacă a Postului
Icoana paradisiacă a Postului

„La început, când a făcut Dumnezeu omul, știind că postul trebuie să-i fie mai cu seamă leacul pentru mântuirea sufletului, îndată, chiar de la început, i-a dat celui întâi-zidit această poruncă/sfat și i-a zis: Din tot pomul cel din rai să mâncați, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncați [Facere, 2,16-17]. Icoană a postului a fost ceea ce Dumnezeu a spus: Din aceasta mănâncă! și Din aceasta nu mânca!” (sfântul Ioan Hrisostom, Omilii la Facere, l, 2).
Cuvintele Sfântului Ioan Hrisostom fac parte dintr-un ansamblu omiletic amplu ce cuprinde nu mai puțin de 67 de predici dedicate primei cărți biblice canonice. Omiliile la Facere ale părintelui antio-hian au fost rostite în perioade consecutive ale anului bisericesc: primele 32, în cea mai mare parte a Triodului – începând din Duminica lăsatului sec de brânză până la sfârșitul celor patruzeci de zile de post, întrerupând întreprinderea sa în miercurea din Săptămâna Mare – iar următoarele 35, după Săptămâna Luminată, în perioada Penti-costarului.
Prima dintre omilii, prezentată în Duminica lăsatului sec de brânză, cuprinde un „cuvânt de sfătuire la începutul sfântului post de patruzeci de zile”. Însă nu doar despre postul mare vorbește aici Sfântul Ioan, ci despre sensul duhovnicesc și moral al postului creștin, independent de perioada de timp care îl reclamă. Pe autorul omiliei îl interesează ca fiecare credincios să perceapă „folosul postului”, asimilând „filosofia credinței” din învățătura veche – și nou testamentară.
Construindu-și astfel demersul, importanța pentru Hrisostom este reliefarea în cheie biblică a sensului postului, așa încât, atât postul Paștilor sau cel al Crăciunului, cât și oricare alt interval rânduit de Biserică pentru postire, să se constituie într-o provocare existențială pentru creștini. [Este și motivul pentru care am ales această mărturie patristică, deși cuvintele prezentate de mine sunt rostite într-o altă perioadă de post decât cea pe care o traversăm acum]. De aceea, postul este prezentat ca remediu duhovnicesc, inițiator al înțelepciunii și al virtuților, generator al unei axiologii consistente, și sărbătoare a omului care recuperează modul primordial de viețuire pentru a se uni desăvârșit cu Dumnezeu cel întrupat, mort și înviat.
– Nu momentul căderii face necesar postul, ci „mântuirea sufletului”
Sfântul Ioan Hrisostom raportează experiența postului la momentul genezei omului. Conform perspectivei sale asupra postului, porunca amintită de Moise în Facere, 2,16-17 este prima confruntare a omului cu această provocare. Nu momentul căderii face necesar postul, ci „mântuirea sufletului”, prioritară pentru întâlnirea edenică dintre Dumnezeu și om. Mântuirea și postul sunt până la urmă expresii ale modului paradisiac de viețuire, pe care este chemat omul să-l împlinească.
În același timp, este în rai o tensiune produsă în mare parte de responsabilitatea oamenilor față de lume. Porunca sau sfatul divin, înțeles ca icoană a postului, nu face decât să prezinte modul în care trebuie asumată această direcție a destinului uman. Ceea ce omul primește prin această porunca nu doar ca sfat, ci ca dar făcător de viață, este posibilitatea de a se exprima liber în relație cu Dumnezeu și cu lumea. Darul libertății este rațiunea ultimă a postului conform experienței paradisiace umane.
Căderea doar a modificat condițiile postului, ale exersării libertății umane. În continuare, Sfântul Ioan arată că Adam nu a păzit porunca și, fiind biruit „de neînfrângerea pântecelui, a fost osândit la moarte”. Vrăjmașul a urmărit să desființeze tocmai posibilitatea omului de a se raporta liber la Dumnezeu și la zidirea întreagă. Urmarea este moartea, nu doar a celui întâi-zidit, ci a întregii creații, în sensul că ignorarea postului de către oameni provoacă di soluția spirituală a făpturii.
Pentru cei răscumpărați din moarte de Hristos, icoana paradisiacă a postului, despre care vorbește părintele antiohian, continuă să reprezinte chemarea divină la asumarea liberă a existenței. În cele din urmă, postul împlinit după modelul Mântuitorului este (și) răspunsul eclesial la această chemare duhovnicească… (preot Nicolae-Cristian Cada)



Recomandări

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava
PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava

Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava

Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava
Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită
Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită