Răspunsuri oferite de pr. Cristian Muraru, directorul Centrului de conservare și restaurare a patrimoniului de artă creștină „Resurrectio” din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.
Părinte director, în ce fel ajută prezența icoanei în casă?
Icoana este o fereastră, o cale de acces spre lumea spirituală, care ne conține și „ne modelează” dacă o privim. Ea are un scop educativ și misionar. Icoana ne arată că funcția vederii conferă acea certitudine că, sporind în știința de a privi, conștientizăm și că suntem priviți. Ne angajează într-o reciprocitate tainică. Ea orientează spațiul locuit spre răsărit, spre Hristos, Soarele dreptății. Ea dimensionează timpul în maniera în care viața omului nu mai este dependentă de agenda zilnică, plină de probleme și fără de soluții, ci de Ceaslov, iar viața în sine, prin icoană, devine nu una oarecare, ci una închinată, deschisă spre viața veșnică. Or, se știe, viața veșnică nu este viața de după viața biologică, ci viața cu Hristos, în Hristos, pentru Hristos.
Vedeți, toți oamenii au ceasuri, la mână, pe telefoanele mobile, pe bordul de la mașină, dar nimeni nu mai are timp. Toți oamenii suferă cronic de grabă, pe stradă, mai ales la volan, vor să controleze și să „concentreze” spațiul prin viteză. De unde această criză legată de timp și spațiu și, în definitiv, de viață (pentru că „a nu avea timp” echivalează cu „a nu avea viață”), dacă nu din faptul că omul nu transferă în adâncul cel neștiut al inimii chipul cel nemuritor al lui Dumnezeu din icoana ortodoxă, care conferă sens spațiului și timpului. Icoana dă speranță, inspiră, oferă siguranță în ocrotirea lui Dumnezeu. Icoana bucură privirea, oferă o stare de optimism, te însoțește oriunde. Icoana dilată timpul, face loc Prezenței. Icoana este postirea ochilor, cum zice Evdochimov. Ea are un rol restaurator asupra sufletului și, din această perspectivă, omul devine ființă iconică și euharistică, iar lumea devine un spațiu filocalic.
Cum să ne rugăm în fața icoanei?
În primul rând trebuie să ne rugăm cum putem, pentru a ajunge să ne rugăm cum trebuie. În rugăciune aflați, icoana poate să ne liniștească, să ne odihnească privirea exterioară, care, transferată în adânc ca privire interioară, poate să liniștească trupul, simțurile și apoi gândurile, cugetele și mișcările inimii. Privind la icoană, trebuie să ne rugăm ca și când Dumnezeu este în fața noastră și putem dialoga smerit cu El. Nu înțelegând că lemnul și culorile sunt Dumnezeu sau parte din ființa Lui (aceasta este idolatrie), ci urcând gândirea la Cel reprezentat pe icoană. Rugăciunea noastră este după Ceaslov sau este după nevoia și necazul fiecăruia. Important este ca rugăciunea să fie ca o respirație, ritmată, firească și necesară.
(Sursa: Ziarul Lumina)
