Există o mare deosebire între iconografia catolică și cea ortodoxă. Dacă în spiritualitatea apuseană Hristos este reprezentat asemenea unui atlet sau cavaler biruitor ce iese semeț purtând un steag ca semn al biruinței, în cea răsăriteană El este întotdeauna reprezentat în relație directă cu omul. Icoana mărturisește această profundă dovadă a iubirii dumnezeiești care L-a determinat să Se pogoare și să parcurgă această ultimă treaptă a dialogului cu omul cel căzut și care nu se putea ridica singur.
În mare, iconografia ortodoxă prezintă două variante compoziționale ale acestei teme, una în care Iisus Hristos este reprezentat în profil sau semiprofil, avându-i pe Adam și Eva de o parte a Sa, iar cealaltă în care El, într-o poziție frontală, se află între cei doi protopărinți, întinzându-le fiecăruia câte o mână. În prima, atitudinea nesimetrică trădează gândirea orientală, în timp ce în a doua citim atitudinea hieratică, solemnă, specifică lumii grecești, bizantine. Într-una Hristos se află într-un dialog direct cu Adam și Eva, în timp ce în cealaltă El pare că se adresează direct și nouă, cei care în fiecare moment avem nevoie să fim scoși din mormântul păcatelor, în oricare din variante El purtând vizibil însemnele Patimilor.
Veșmântul său nu mai este cel din timpul slujirii pământești, ci este mai întotdeauna de un alb strălucitor, auriu sau cu lumini aurii, simbolizând firesc lumina Învierii, slava de care S-a bucurat Mântuitorul precum și demnitatea Sa împărătească, manifestată plenar în acest moment al Învierii. Este momentul din care putem rosti: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit” (Irmosul cântării a 9-a din Utrenia Învierii). Tot un atribut al slavei dumnezeiești este mandorla, un simbol al luminii, fapt pentru care ea este întotdeauna deschisă la culoare. Din punct de vedere vizual ea focalizează atenția asupra lui Iisus Hristos, Care a mărturisit: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8,12) Mandorla este un atribut divin ce apare doar în icoanele Schimbării la față și ale Înălțării, întotdeauna de formă circulară, perfecțiunea specifică acestei forme estetice fiind o manifestare a perfecțiunii divine și a odihnei. În icoana Învierii ea este de formă migdalată, o accentuare a verticalității, traseul drumului de la cer la pământ al slavei și foarte rar circulară.
Gesturile Mântuitorului sunt mai întotdeauna dinamice, variind însă de la acea simplă aplecare a Sa către făptura căzută până la gestul de un extrem dinamism prezent la paraclesion-ul de la Chora, unde Hristos se mișcă aici cu o extraordinară energie fizică, trăgându-i pe Adam și Eva din mormântul lor, astfel încât ei par a zbura prin aer, un original mod de a exprima triumful divin.
În mâna Lui Iisus Hristos se află un filacter, semn al propovăduirii, care în anumite icoane este înlocuit cu Sfânta Cruce, ca una prin care a fost biruită moartea. În toată imnografia ortodoxă, Crucea și Învierea sunt intim legate: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinam Sfântului Domn Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfânta Învierea Ta o lăudăm și o mărim, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți toți credincioșii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat.” Așa se explică și de ce și icoana Învierii este structurată pe coordonatele orizontale și verticale ale Crucii, ca o mărturie a biruinței doar prin acest semn.
(Prof. dr. Mihaela PALADE)
