Adevărul istoric și legenda se întrepătrund în povestea Icoanei Maicii Domnului, care a dus faima Mănăstirii Nămăești din județul Argeș. Conform specialiștilor, icoana datează din secolul al XVI-lea, fiind de tip Eleusă.
După tradiția populară însă, icoana ar fi fost pictată de însuși Sfântul Evanghelist Luca, întocmai după chipul și asemănarea Maicii Domnului.
Secole mai târziu, în vremea Descălecatului lui Negru Vodă, un cioban, înnoptând pe stânca, la poalele căreia se află astăzi mănăstirea, ar fi auzit glasul Maicii Domnului în vis, glas prin care i se pomenea de existența unei icoane sfinte, ascunse într-o grotă, în chiar stânca unde acesta înnopta.
Săpând în piatră și găsind icoana, ciobanul ar fi pus temelia acestui sfânt lăcaș de rugăciune, urmând întocmai calea auzită în vis: aici vei face tu biserica, în cinstea și slava intrării în biserică, a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viață și tămăduire”.
La fel s-a făcut voia Domnului și în privința locului icoanei în mănăstire. Așezată pe peretele din stânga al bisericii, icoana și-a ales ea însăși locul, refuzând să rămână în altar, unde fusese dusă prima dată. În fiecare dimineață, călugării o găseau pe podea, căzută din cuie.
Glasul Maicii Domnului a fost cel ce i-a călăuzit pe monahi, arătându-le că icoana trebuie să fie așezată la îndemâna credincioșilor, că aceștia să se poată ruga direct la ea. Și tot Maica Sfântă a fost aceea care i-a învățat pe cei ce se chinuiau să restaureze chipul deteriorat al icoanei, că încercările de acest fel vor fi în zadar, deoarece nimeni n-ar mai fi putut picta chipul adevărat al Fecioarei. Icoana a părăsit Schitul Nămăești în timpul Primului Război Mondial, când turla bisericii, stăreția și chiliile au fost bombardate.
Focul a pătruns și în biserică, dar în fața icoanei s-a stins miraculos. Pentru protecție, un soldat a dus totuși icoana sfântă la adăpost, la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung.
De atunci, doar o dată icoana a mai fost scoasă din Schit, în vara anului trecut, când a fost dusă la București, pentru a fi îmbrăcată într-o nouă ramă de aur. Pentru cei ce vin de departe să i se roage, Icoana are daruri miraculoase, face minuni în vindecări, ajută femeile să aibă copii, îndulcește vrajbele din familii.
(sursa: www.etno.ro)
Între adevărul istoric și legendă
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nămăești
