ICCJ: Sergiu Andon este incompatibil cu funcția de parlamentar



Înalta Curte de Casație și Justiție a decis irevocabil, marți, că deputatul Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupție, judecătorii admițând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.
În 14 aprilie 2011, Agenția Națională de Integritate (ANI) a câștigat faza de fond a procesului intentat de deputatul conservator Sergiu Andon după ce l-a declarat incompatibil pe acesta pe motiv că, parlamentar fiind, a fost avocat într-un proces de corupție, dar decizia a fost contestată la instanța supremă.
Curtea de Apel București respinsese contestația formulată de Sergiu Andon față de hotărârea ANI prin care deputatul fusese declarat incompatibil.
În iunie 2009, sesizați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), inspectorii de integritate au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar întrucât a acordat, ca avocat, asistență juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupție.
În cazul în care decizia ANI ar fi rămas definitivă, Andon risca să-și piardă locul din Camera Deputaților.
În replică, Andon declara atunci, pentru MEDIAFAX, că ANI „se acoperă de ridicol” când menționează posibilitatea eliberării sale din funcția de deputat.
Procesul în care Andon contestă decizia ANI a început în iunie 2009 și a fost suspendat din februarie 2010 și până în iannuarie 2011, în urma unei excepții de neconstituționalitate formulată de parlamentarul conservator.
Conform legii, cei declarați în incompatibilitate trebuie să renunțe la funcția pe care o ocupă și nu mai pot fi aleși sau numiți într-o funcție publică timp de trei ani.