Ibiza este singurul automobil rămas din vechea ariergardă a spaniolilor de la Seat. Situația se va schimbă anul viitor când Ibiza va ajunge la o nouă fază a evoluției sale. Modelul amintit este cel mai bine vândut vehicul Seat și trebuie să rămână în această postură de “locomotivă” mai ales că fabricantul aflat sub protectorat german traversează acum o perioadă mai delicată. Nevoia unui
best-seller se impune, iar pentru a se ajunge la un astfel de statut este nevoie de un produs care să spargă tiparele obișnuite. Noul Ibiza nu va mai avea nimic în comun cu actuala serie ci va păși pe urmele ultimelor modele Altea și Leon, adică va avea un exterior foarte îngrijit, dinamic și spațiu interior modern. Construit pe platforma viitorului Volkswagen Polo, a 5a generație Ibiza se va baza pe numeroase noutăți tehnice și stilistice menite să scoată în evidență personalitatea complexă a noului model mini. Seat va produce versiuni de caroserie compactă cu 3 și 5 uși cât și sedan, variantă foarte apreciată pe piața țărilor din Europa de Est. Prototipul premergător mașinii de serie ar putea debuta anul viitor la Salonul Auto de la Geneva.
