Numele satului Iaslovăț, menționat, pentru prima dată, într-un uric din 4 iunie 1588, prin care Solomia, fata lui Solomon logofăt, primește satul Iaslovăț, parte din vechea moșie Solca Mică (Arbore) a lui Luca Arbore, pare să fi fost mult mai vechi, numele satului amintind de Laslo, ctitorul unei dintre primele 50 de biserici din nordul Moldovei. Ipoteza pare să fie susținută și de menționarea, în 1575, a „săliștii Iaslovățul, pe apa Solcii”. Dar, chiar dacă ar fi fost întemeiat în vremea lui Luca Arbure, noblețea lui, consolidată și redefinită după împroprietăririle din 1783, nu poate fi contestată de nimeni.
Solomia, fata lui Solomon logofăt, a dăruit satul moștenit mănăstirii Sucevița, care, prin mijlocirea voievodului Radu Mihnea, în cedează, în 11 februarie 1625, mănăstirii Solca, în cadrul unui schimb de proprietăți.
Un regim constant de proprietate anonimizează istoria unei localități, în condițiile în care noi n-am fost, niciodată, un neam mărturisitor. Și totuși, toponimele par să înveșnicească nume de străbuni ai iaslovițenilor: Groza (Pârâul Grozii, 1783), Trif (Dealul lui Trif, 1786), Buga (Rediul Bughii, 1786 – dar Leonte Buga, diacon din Blașfalău, sosise la Iaslovăț, împreună cu soția și cei doi feciori ai săi, încă din anul 1758), Bercu, Dolina (Țarina Bercu, Țarina Dolina, sec. XIX).
Începând cu 1753, când se stabilesc la Iaslovăț primii emigranți transilvăneni, satul cunoaște o continuă înflorire. De altfel, vornicul satului de după ocupația austriacă a fost Toader Fragă, fost plugar în Sf. George, adică Sângeorz, sosit la Iaslovăț în 1764. Dar iată lista acestor emigranți, care au adus pe vatra de sat și sânge proaspăt, și o anume identitate spirituală, care constituie noblețea spiritului și folclorului iaslovățian: diaconul Leonte BUGA și Simeon LAURIAN, din Blașfalău, diaconul Ursu Martinescu, Toader Avram, Ion Bulcă, Gavril Moldovan, Maria Moroșan, Mihai Fermegean, Gavril Luproi, Filip și George Căilean, Gavril Maxinec și Petru a Marinei, din Căila, vornicul Toader Fragă, Precop Fragă, Ion Grigore, Maftei Grigore, Paloș Grigore, Iacob Strugar, George Bodnar, Toader Chinoc, Filip Simion, Teodor Sbieră, Vasile Fansolă, Vartolomei Silvestru, Marcu Oproi, Vasile Frint, Gavril Boga Și Toder Fragă, toți din Sângeorz, Iacob Flancă (Săcalășău), Iolec Iacob, Ion Loghin și bodnarul Vartolomei Parpuha, din Bârgău, Petru Iudca (Mintec), Chiriac Bucur (bodnar din Rebra), Dumitru Bulilac (Bistrița), Daniil Borșan, Maftei Fansolă, Vasile Artenie Fansolă și Ion Buda, din Săliștea, Arsenie Rusu, George Pintoi și Ion Arendar, din Țigău, Martin Nuzuli (Ciochiș), George Fermegean (Lunca), Ion Mulgan (Buduș), Vasile Fermegean (Bochia), Ursul Chirilă și Ioan Rusu, din Chiraleș, Vasile Filip (Arcalia), Nicu Utaly (Feleac),
Multe dintre numele acestea au dispărut pentru totdeauna, fie pentru că au fost reformulate, după prenumele părintelui, fie datorită căsătoriilor, fie în urma plecării unor familii în alte sate. Dar ei se numără printre străbunii iaslovățenilor și merită cinstiți ca atare.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Iazlovăț, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, 2 femei sărace și 40 de birnici.
În 1774, satul Iaslovăț avea 48 de familii, iar în 1784, deci după prima reformă agrară, 113 familii.
Biserica Sfântului Nicolai din Iaslovăț, construită pe locul unei vechi bisericuțe, între anii 1870-1877, avea, în 1843, 1.103 enoriași, păstoriți de preotul Constantin Bumbul. În 1876, parohia avea 1.521 enoriași, altarul bisericii fiind slujit de parohul Theodor Usatiuc. În 1907, paroh era Vichentie Vasiloschi, născut în 1858, preot din 1883, paroh din 1887, iar cantor, din 1903, Theodor Hlușac, născut în 1851.
O școală cu 5 clase avea să fie deschisă, la Iaslovăț, în 1891[2].
În 1895, Iaslovățul avea 1.682 locuitori, primar al satului era Mihail Olariu, învățător – George Grigorean, preot – Leon Maximovici, iar cantor era Ioan Șindilariu.
Însoțirea raiffeisiană din Iaslovăț a fost făcută în 6 octombrie 1902, sub președinția lui Emanuil Cimpoieș și sub direcțiunea preotului Leon Maximovici. Învățătorul Georgie Grigorean era vicedirector, iar din consiliul de control făceau parte Tanasi Semeniuc și vistiernicul Toader Hlușac.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 340
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 47, 1876 p. 48, 1907 p. 124