Iașii – Capitală culturală a Basarabiei

Mihai Cimpoi s-a născut în 1942 la Briceni-Larga. Studii filologice la Universitatea de Stat din Moldova. Redactor la revista „Nistrul”, secretar literar la Teatrul Național, redactor de editură. În 1974, acuzat de naționalism în Raportul primului secretar al CC al PCM. Contrar recomandărilor CC, în 1987 este ales secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar din 1991, președinte al Uniunii. Scrie critică literară, interesat fiind mai ales de opera lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Preda, Grigore Vieru. Membru de onoare al Academiei Române. Membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. Membru al Consiliului Director al Uniunii Scriitorilor din România.
Dintr-un Curriculum: „Exilul face parte din destinul omenesc, spunea atât de exact și tulburător Mircea Eliade. Exilul basarabean este cu precădere exil interior. Ce a fost exilul basarabean (interior) pentru mine? Bineînțeles, o perioadă de teroare intelectuală și o perioadă de rezistență „rizomică”, de ascundere a Tulpinii și de cultivare strategică a rădăcinilor. Momentul cel mai fericit pentru mine a fost redobândirea Patriei culturale a românismului. În anul 1989, așa cum a spus atât de inspirat Eugen Ionescu, Dumnezeu a fost român. Cultura basarabeană, datorită acestei întoarceri a Ziditorului cu fața spre noi, s-a reintegrat spațiului cultural general românesc și mi-am scris de acum înainte cărțile cu sentimentul mântuitor al acestei unități.” „Cu Eminescu am obținut demnitatea estetică și etică pe care nimeni și nimic n-o clintește din loc.” „Mi-am propus ca deviză (de)ontologică anume să construiesc și nu să demolez, să găsesc temeiul înființător și nu principiul neantizator. Am conceput, prin urmare, cultura românească în ansamblu ca o cultură a dreptei comune, singura capabilă să ordoneze lucrurile, să le dea sens și să le pună astfel sub semnul sacrului”.
MRI: Mă întreb când ne-am cunoscut. S-or fi scurs vreo trei decenii,
MC.: Cred că din ’86, dacă n-o fi fost mai devreme, da, desigur, mai devreme.
MRI: Au trecut anii și peste noi, iată-ne cu părul încărunțit… asta-i legea firii. Mă-ntreb dacă și ideile îmbătrânesc. De pildă, ideea unirii.
MC: E-o întrebare insinuantă, dar e o întrebare actuală, fiindcă ne-o punem și noi, românii din Basarabia, care au bătut clopotele pentru unire încă din 1918. Ideea unirii este și bătrână, și tânără. E-o idee oricând actuală; poate, însă, ar fi mai bine să vorbim acum despre reîntregire, nu despre unire. Reîntregirea europeană trebuie să fie și o reintegrare generală românească – așa concep eu lucrurile.
MRI: Îmi face plăcere să cred că Iașul a constituit, pentru cei de peste Prut, un punct de sprijin și de referință. Îmi amintesc că, în 1976, am tipărit la „Junimea” cea dintâi carte cu litere latine a unui scriitor basarabean, „Steaua de vineri”, de Grigore Vieru, că, la Teatrul Național, am jucat piesele lui Druță, că Asociația Scriitorilor din Iași s-a preocupat de invitarea scriitorilor din Basarabia. Dumneavoastră cum vedeți această relație Chișinău-Iași?
MC: Eu o văd ceva mai veche, fiindcă Sadoveanu a fost cel care a fondat prima societate literară a scriitorilor din Chișinău, în 1920. De aici, de la Iași, a organizat concertele lui George Enescu, care a venit chiar în cea de a doua zi a unirii și a concertat la Chișinău în ziua de 28 martie 1918. Dar au fost și alte relații frumoase între Chișinău și Iași, ca să amintesc numai de Stere, cel care a fondat „Viața Românească” și a fost și profesor aici, la Iași. În anii ’70, când ați început să editați cărți ale basarabenilor, a fost vorba de reînodarea acelor fire spirituale, întrerupte abuziv. Așa încât Iașul, dulcele târg al Ieșilor, este și capitala culturală a Basarabiei.
MRI: De-a lungul anilor care au trecut din 1989 până acum, statul român, guvernul român, au făcut mult pentru sprijinirea ideii de românitate în Basarabia, pentru cultivarea limbii române. Am spus că au făcut mult. Vă întreb: după opinia Dvs., au făcut destul?
MC: Nu cred că a făcut destul.
(continuarea, în ziarul de marți)