Iași: Un câine nu vrea să plece din locul în care a murit un tânăr de 21 de ani

Un câine refuză să mai plece din locul în care un tânăr de 21 de ani a murit într-un accident de circulație, în comuna Andrieșeni, din județul Iași, conform Mediafax. Impresionați de patruped, membrii familiei tânărului i-au făcut un adăpost și trec în fiecare zi să îi dea de mâncare.
Povestea „câinelui de la copac” i-a impresionat pe toți cei care locuiesc în apropiere de locul în care Andrei, un tânăr de 21 de ani, și-a pierdut viața într-un accident rutier. Din 21 septembrie, de când băiatul a murit, patrupedul nu mai pleacă de la locul accidentului. După ce au văzut că stă în frig și în ploaie, membrii ai familiei tânărului i-au făcut un adăpost și în fiecare zi trec să îi lase de mâncare. Nimeni nu își explică de ce câinele nu părăsește locul accidentului.
„A apărut de undeva, nu știm de unde, asta este. Ori a fost al cuiva care a trecut pe acolo, ori s-a ferit de el, ori i-o fi dat vreodată de mâncare. Dimineață era acolo. El rămâne în continuare. Și noi ne mirăm, o fi o parte din sufletul lui, ne gândim la tot felul… nu știm”, a spus, pentru MEDIAFAX, Vasile Holban, tatăl băiatului.
Andrei era foarte apropiat de bunicii săi, care locuiesc în apropiere. Așa că în locul în care a avut loc accidentul bunicii i-au făcut o cruce.
„Câinele de la copac, așa i-am dat denumirea, câinele de la copac. Mi se pare ceva așa mai aparte. Accidentul a fost loc vineri seară și sâmbătă dimineață când m-am dus, după ce au luat toate de acolo, a apărut un câine. Dar câinele nu e maidanez, avea urmă de cum a stat legat și de sâmbătă a rămas și stă în continuu acolo. Bine, eu am grijă de el, mă duc să îl întrețin, mă duc să îi duc mâncare, i-am făcut adăpost. Când ploua, stătea jos în apă. E foarte interesantă problema, nu știu ce o fi, cred că are ceva din sufletul lui acolo, că el (n.r.-nepotul), a îndrăgit foarte mult animalele, era foarte atașat de animale, de aia a și făcut facultatea de medicină veterinară”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gheorghe Munteanu, bunicul băiatului.
Deși au trecut atâtea zile de la accident, câinele nu s-a mișcat de acolo, iar familia deja îl strigă cu numele băiatului.
„Nu pleacă, nu vrea să plece și e bine că nu vrea să plece. Mai vin și alți câini pe acolo, că el are de mâncare, ăia pleacă, dar el nu a plecat deloc. E foarte atașat, mă duc, vorbesc cu el, i-am dat și eu nume, i-am spus pe nume cum îl chema pe băiat, dă din coadă, se uită la mine, ne-am împrietenit, asta este”, a mai povestit bunicul lui Andrei.
Acesta spune că va încerca să ia câinele acasă, dar după ce trec 40 de zile de când și-a pierdut nepotul.
„Am să încerc totuși să îl iau să văd care e reacția lui, dacă se întoarce înapoi, că eu îs la 14 kilometri de la locul accidentului și sunt curios dacă se întoarce înapoi. Am să încerc o experiență de genul acesta, dar după 40 de zile”, a mai spus Gheorghe Munteanu.
Andrei era student la Medicină Veterinară, și, potrivit tatălui său, îndrăgea foarte mult animalele.
„Am să îl aduc la Iași, să îl deparazităm. Și la Iași mai am trei câini de rasă și la țară trei, ce o să facem, o să îl luăm și pe el, dacă tot l-a păzit. La Iași mai am un câine lup, un caniche pitic și înainte de a muri am fost cu el la Câmpuplung și am luat un ciobănesc de Berna. Toți câinii cu el i-am cumpărat, împreună. Ținea foarte mult la animale”, a spus tatăl băiatului.

Recomandări

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens