Un tânăr de 21 de ani dintr-o comună ieșeană a ajuns, duminică, la spital, după ce a consumat substanțe etnobotanice, apoi și-a atacat tatăl cu o drujbă, manifestându-se violent și față de personalul medical de pe ambulanță, dar și față de polițiști, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tânărul, din comuna ieșeană Miroslava, a consumat substanțe etnobotanice, apoi a luat o drujbă, atacându-și tatăl.
Părinții săi au chemat imediat Poliția, la fața locului sosind și o ambulanță pentru a-l transporta pe tânăr la spital.
Medicii susțin că tânărul a continuat să se manifeste violent, atacându-i, tot cu drujba, atât pe medicii de pe ambulanță, cât și pe polițiști.
În cele din urmă, tânărul a fost imobilizat și transportat la secția Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași.
„A fost un caz foarte dificil, pentru că pacientul a continuat să fie agresiv și când a ajuns la spital. Timp de trei ore s-a negociat cu el, de față cu Poliția, pentru a i se putea acorda îngrijiri medicale. Tânărul avea tăieturi și pe burtă, iar din câte am înțeles a avut tentative de suicid în ultima perioadă”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX medicul Tudor Ciuhodaru, din cadrul secției Copou a spitalului ieșean.
El a precizat că după ce i s-au acordat îngrijirile de urgență tânărul a fost transferat la Spitalul de psihitrie „Socola” din Iași.
Este al doilea caz de acest gen petrecut la Iași în ultimele 24 de ore, după ce sâmbătă un alt tânăr, de 19 ani, fost atlet de performanță, și-a atacat părinții cu o halteră, tot în urma consumului de etnobotanice.
Tânărul a declarat, duminică, presei, că nu își amintește nimic din cele întâmplate și că regretă faptul că a sărit la bătaie la părinții săi. El a recunoscut că a început să consume etnobotanice în urmă cu doi ani și că din acest motiv a renunțat la atletism, după ce în 2007 și în 2009 a fost campion național la juniori la săritura în lungime și triplu-salt.