Iași: Fotbalist din Republica Guineea, care urma să dea probe la FC Botoșani, extrădat în Franța



Magistrații de la Curtea de Apel Iași au admis, vineri, cererea autorităților franceze de a-l extrăda pe jucătorul în vârstă de 21 de ani din Republica Guineea Ismael Diaby, condamnat pentru furt în Franța și reținut, duminică, pe aeroportul din Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În fața judecătorilor, Ismael Diaby, care venise din Italia în România pentru a susține probe la FC Botoșani, a spus că este de acord să meargă la Nisa, pentru a-și ispăși pedeapsa.
Potrivit anchetatorilor, acesta a fost condamnat de Tribunalul de Mare Instanță din Nisa la nouă luni de închisoare pentru furtul unui autoturism. În 2008, jucătorul și alți trei tineri au așteptat ca un minor în vârstă de 10 ani să deschidă mașina tatălui său din telecomandă, apoi i-au luat cheile minorului și au plecat cu autoturismul, fiind ulterior oprit în trafic de polițiști.
Diaby este legitimat ca fotbalist la Unione Sportiva Calcio Colognese, din regiunea Lombardia, echipă care activează în Serie D a campionatul italian.
El a fost reținut pe aeroporul din Iași de polițiștii de frontieră, după ce aceștia au descoperit că pe numele său a fost emis, în 9 ianuarie 2009, un mandat de executare a pedepsei de nouă luni închisoare, stabilită de Tribunalul de Mare Instanță din Nissa, informează Monitorul de Botoșani.