Iași: Fetiță strangulată cu un fular de un coleg de clasă. Conducerea școlii: Ambulanța a ajuns după o oră



O elevă în vârstă de 12 ani de la școala din localitatea ieșeană Ciortești a fost strangulată cu un fular de către un coleg de clasă, în joacă, directorul unității de învățământ reclamând că ambulanța a ajuns la fața locului după aproape o oră, transmite corespondentul MEDIAFAX.Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Iași, Anca Vâjiac, a declarat pentru MEDIAFAX că incidentul s-a petrecut în sala de clasă, o elevă fiind strangulată cu un fular de către un coleg.”A fost o glumă din câte am înțeles, fiind implicați doi copii în vârstă de 12 ani. A fost sesizată Poliția, ne-am deplasat la fața locului și am început cercetări împreună cu Inspectoratul Școlar”, a spus Anca Vâjiac.Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Iași, Constantin Radu Calistru, a afirmat că un echipaj al Ambulanței a ajuns la școala din Ciortești și că în prezent fetei i se acordă îngrijiri medicale. ”Echipajul nostru este acolo. Starea fetei este bună. Eleva este conștientă și respiră normal. Va fi examinată medical și cel mai probabil va fi adusă la Spitalul de Copii din Iași”, a declarat directorul medical al Ambulanței Iași.



Recomandări

Amenzi de 60.000 de lei și activitate suspendată la barul unde s-a servit alcool minorilor, iar o elevă a ajuns la spital

Amenzi de 60.000 de lei și activitate suspendată la barul unde s-a servit alcool minorilor, iar o elevă a ajuns la spital
Amenzi de 60.000 de lei și activitate suspendată la barul unde s-a servit alcool minorilor, iar o elevă a ajuns la spital