Iași: Daniel Constantin și Dan Voiculescu, în „vizită de curtoazie” la Constantin Simirad



Liderul PC, Daniel Constantin, și Dan Voiculescu s-au întâlnit, duminică, la Iași, cu președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Constantin Simirad, liderii locali conservatori susținând că a fost o „vizită de curtoazie”, nefiind luată în discuție eventuala candidatură a lui Simirad pe listele PC.
Liderul PC Iași, Vasile Șalaru, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că liderii centrali ai partidului s-au întâlnit, duminică, la Iași cu șeful Consiliului Județean, Constantin Simirad, dar a negat că a fost discutată eventuala candidatură a lui Simirad la CJ pe listele PC.
„Sub nicio formă n-a fost asta. A fost o simplă vizită de curtoazie, iar întâlnirea a durat puțin. Șefii naționali au venit la Iași, au avut și întâlniri cu oamenii de afaceri și au trecut să spună «bună-ziua» stăpânului județului. Așa este firesc”, a declarat Vasile Șalaru.
El a precizat că liderii PC n-au avut în program nicio întâlnire cu liderii ieșeni ai PSD și PNL, respectiv Gheorghe Nichita și Relu Fenechiu.
Totodată, Șalaru a spus că nu este exclus ca PC să meargă separat la alegerile locale viitoare, după ce liderul PSD Iași, Gheorghe Nichita, a afirmat, recent, că la Iași PC este un partid de unu la sută, iar Tudor Ciuhodaru, nominalizat de PC pentru Primăria Iași, „este bun doar ca medic, nu ca și om de administrație”.
La rândul său, președintele CJ Iași, Constantin Simirad, a declarat că întâlnirea cu Dan Voiculescu și Daniel Constantin a fost una amicală, dar că nu au fost abordate „chestiuni importante”.
Întrebat dacă l-ar putea susține pe Tudor Ciuhodaru în cursa pentru primărie, Simirad a răspuns: „Să vedem cum evoluează lucrurile. Oricum, între Gheorghe Nichita (actualul primar al Iașiului – n.r.) și un drac cu coarne eu aleg dracul cu coarne”.