Iartă-i, Doamne!

Dacă cititorii n-au ostenit să tot afle noutăți despre hilara trudă editorială a vânzătorului de neam Stati, îi rog să rabde câteva referiri la încă o carte, tot așa de ridicolă, datorată aceluiași prolific autor: „Moldovenii din Ucraina”, tipărită la Chișinău sub egida „Asociației Național Culturale a Moldovenilor din Ucraina.”
Așa cum bănuiți, teza de bază nu-i alta decât aceea că-n Bucovina n-a fost și nu-i picior de român – doar o minoritate de naționalitate moldovenească. Supoziție la care n-avem de ce să nu subscriem: ceea ce Stati se căznește să demonstreze pe sute de pagini nu-i departe de adevăr, numai că… moldovenii sunt români, tot așa cum muntenii, ardelenii etc. tot români sunt. De pe urma evidenței că, înainte de unire, au ființat state românești cu denumiri diferite nu se poate concluziona decât aiuristic, tendențios și total neștiințific c-ar fi vorba și despre popoare diferite. Denumirea statală „Germania” se utilizează abia din sec. XV. Pacea westfalică (1648) a găsit țara fărâmițată în peste 300 de stătulețe, dar, după târzia unificare, nimeni n-a emis ideea trăsnită că bavarezii, branderburghezii, hanovrezii etc. ar fi popoare aparte, în temeiul… particularităților dialectale. N-are rost să continuăm cu exemplificările (Italia, Spania etc.), câtă vreme al de Stati o țin morțiș pe-a lor: moldovenii… nu-s români!
Mai nou, Stati a descoperit nu că România ar fi înconjurată de români, ci… Republica Moldova, de moldoveni! Evidența, bunul simț, opiniile specialiștilor sunt puse la punct cu fraza „idei false, denigratoare și ofensatoare cum că moldovenii ar fi parte componentă a națiunii române.” De ce-i ofensatoare, nu ni se explică. Cartea este prefațată de un alt vândut, pre numele său Fetescu, din Odesa, președintele „Asociației Național Culturale a Moldovenilor din Ucraina”. Care scrie: „cele câteva sute de mii de cetățeni ai Ucrainei, care s-au știut și se știu moldoveni, care totdeauna și-au numit și-și numesc graiul matern limba moldovenească, care au considerat și consideră patria lor istorică Republica Moldova…” Ar fi vorba, deci, despre o istorie amarnic de scurtă, câtă vreme Republica Moldova există doar de două decenii!
Lui Fetescu îi scapă și un porumbel din pix atunci când scrie „graiul matern”, fiindcă, într-adevăr, avem de a face cu un grai. Al limbii române! Fără a se pune de acord cu autorul cărții, prefațatorul susține că, în parohia dumisale, „niciodată n-au călcat legionarii romani. Niciodată n-au fost pe aici latinii”. Îl contrazice peste numai câteva pagini Stati: aici „s-au conservat mărturii de neprețuit, cu titlu de unicat, ale vechimii stabilirii romanicilor răsăriteni în acest areal” și „moldovenii din Bucovina, din stânga Nistrului, sunt mai romanici decât cei din dreapta lui” (!) Nu scap de a fi citat, la fel de pe dos, și în această cercetare, pe cât de minuțioasă, pe atât de inutilă, câtă vreme nu demonstrează decât că… moldovenii sunt moldoveni.
În „Istoria Moldovei” eram „publicist”. Aici, la indicele de nume mi se atribuie calitatea de „istoric” (?), pentru ca la pag. 388 să fiu ridicat la demnitatea de „cetățeanul României, savantul M.R. Iacoban”. Sper că-i ironie. Oricum, cuvintele ce mi se atribuie nu le-am rostit sau scris niciodată („un popor este o comunitate umană care are mai mult caracteristici, dar nu și pe aceea a conștiinței de sine naționale”). Se invocă un articol din „Moldova Suverană”, fără precizarea autorului. La vremea aceea (1993) „Moldova Suverană” era condusă de redactorul șef Andrei Hropotinschi, care a declarat public, după debarcarea din post, că se întoarce definitiv la atelierul tatălui său, confecționer de doage. Iată-l acum „doctor în științe filologice” (să fie tot duhul lui „Spiru Haret”?), figurând în calitatea de „redactor literar-științific” pe pagina tehnică a cărții lui… Stati.
Cum vin toate de se leagă! Opul „Moldovenii din Ucraina”, recomandat de prezidentul Fetescu „cu plecăciune și recunoștință”, rămâne o făcătură ridicolă și inutilă, care se screme să dovedească ceea ce nu contestă nimeni. Din cuprinsul ei mai aflăm că românii și-au însușit fără nici un drept opera unui Miron Costin, Neculce, Pogor, Conachi, Negruzzi, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Labiș ș.a.
Fericiți cei săraci cu duhul!