Sunt prea ancorat în tot ceea ce este în jurul meu și sunt prea slab în credință pentru a putea spune „nu mi-e frică decât de Dumnezeu pe acest pământ”. Am, însă, suficientă credință ca să nu confund Biserica, Sfânta Biserică, cu slujitorii ei. Nu sunt eu cel fără de păcat ca, așa cum spunea Iisus, să arunc primul piatra. Dar nu mai rabd să văd cum, în jurul nostru, oameni în sutane negre dau lecții de moralitate, în timp ce pentru ei desfrâul e în floare. Am spus oameni în sutane și nu preoți, pentru că este o diferență mare, o diferență enormă, între cele două categorii. Îmi va putea replica cineva cu celebrele cuvinte „fă ce spune popa, nu ce face el”. Așa e. Eu așa fac. Și mulți alții. Dar îmi permit să nu mă mărginesc la limitele acestei expresii.
Satul românesc, din care ne tragem toți, vatra și baza acestei țări, a avut întotdeauna între modele și preotul. În marea lor majoritate, preoții erau oameni de o ținută și moralitate exemplară. Oameni cu har, cu chemare spre cele sfinte. Oameni care au știut să transmită, din generații în generații, dragostea pentru Dumnezeu, învățăturile credinței creștin-ortodoxe. Au existat, cu siguranță, și în secolele trecute, multe cozi de topor și în rândurile preoților, dar nimeni nu mă poate convinge că marea majoritate a slujitorilor Domnului nu erau exemple de conduită pentru comunitatea lor. Dacă nu ar fi fost așa, la câte valuri de năvălitori au trecut peste aceste pământuri, astăzi, în țărișoara asta, nu ar fi fost ortodoxia credința majoritară. Asta e convingerea mea.
În țărișoara asta, cum spuneam, ortodoxia este credința majoritară. Încă. Mă doare inima să văd cum sute de mii de români, poate milioane, renunță la credința în care s-au născut și aleg diverse culte religioase. Nu am nimic cu aceste culte. Îmi sunt indiferente, mă lasă rece. Iar ortodocșii care le aleg sunt, cu siguranță, mai slabi în credință. Și sunt atrași și de diverse avantaje materiale de care beneficiază odată cu înscrierea în respectivul cult. Dar haideți să nu ne amăgim și să dăm vina doar pe slaba credință a „oii rătăcite”. În urmă cu câțiva ani, vreo 7 sau 8, am scris un material despre un preot din Pătrăuți, care lipsea câte 4 – 5 luni din sat pentru a munci în Germania. Nu era condamnabil (din contră) că mergea să muncească, condamnabil era că, în tot acest timp, pe ușa bisericii era pus lacătul. Iar când se întorcea din străinătate, vedea preotul că rândurile enoriașilor s-au subțiat, în timp ce se îngroșau rândurile celor care aderaseră la nu mai țin minte ce cult religios ai cărui reprezentanți se aciuaseră prin zonă.
În majoritatea satelor românești există preoți cu har, cu chemare și cu frică de Dumnezeu. Și în orașe sînt destui cei care îl slujesc cu adevărat pe Dumnezeu și, spre bucuria mea, cunosc și eu câțiva dintre aceștia. Dar, din păcate, există niște indivizi în sutane care se slujesc pe ei, niște exemplare umane pentru care a fi preot înseamnă a avea o meserie. Una bună. Indivizi care îți spun să nu strângi averi pe pământ, în timp ce ei se rătăcesc în viloaiele construite odată cu noua biserică și se hotărăsc cu greu, dimineața, din care mașină de lux să-și salute enoriașii și care să o lase preotesei să se plimbe. În numărul de ieri, „Monitorul” a prezentat cazul unui preot ușurat de o sumă mare de bani în timp ce se afla la un spectacol de striptease.
Evenimentul s-a petrecut sâmbătă noaptea, preotul mergând, probabil, să-și clătească ochii înaintea slujbei de duminică, unde vede mereu aceleași fețe obosite și pline de griji ale enoriașilor. Ați mai putut citi, recent, în „Monitorul” sau în alte ziare locale, despre o față bisericească din Suceava urmărită de poliție, deoarece conducea mașina cu peste 100 km/h în Constanța și a refuzat să oprească la semnalul agentului. Tot recent presa locală a prezentat cazul unui alt preot trimis în judecată pentru furt calificat, după ce și-a însușit niște mobilier ce nu îi aparținea. Și lista ar putea continua. Nu am citit nicăieri despre un preot catolic, sau despre lideri ai diverselor culte religioase aflați în astfel de situații penibile. Asta nu înseamnă că religia lor este mai bună decât cea creștin – ortodoxă. Nicidecum. Înseamnă doar că liderii religioși sînt mai conștienți de menirea lor, de ceea ce reprezintă ei pentru comunitate și, mai ales, de exemplul pe care îl dau. Am mai spus de atâtea ori, în aceste vremuri, în orice domeniu, oamenii (și în special tinerii) au nevoie de modele. Și, din păcate, destui preoți ortodocși nu sînt modele pentru enoriașii lor. Pentru acești indivizi în sutane, toți credincioșii ortodocși ar trebui să spunem: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac”.
