Iarnă și fum

Din „formidabila listă” (vezi tableta din „Monitorul” de sâmbătă-duminică) a absolvenților Liceului ieșean „Negruzzi” lipsește numele poetului Sergiu Adam. Am luat seamă și intenționam să repar omisiunea într-un P.S. la articolul de azi. Târziu: duminică, la Bacău, a trebui să fiu de față la ceremonia înmormântării celui ce a fost Sergiu Adam. Confrații din orașul lui Bacovia nu s-au prea înghesuit să-l conducă până la criptă pe cel care a fost redactorul-șef al revistei „Ateneu” și sub oblăduirea căruia mulți au debutat și și-au împlinit destinul literar. Altfel, rubedenii, vecini, doi-trei colegi de generație și o slujbă gălăgioasă, brutal amplificată de microfoanele-lavalieră purtate la butonieră și de preot, și de dascăli. Electronizarea prestației preoțești și ridicarea nivelului sunetului până în pragul insuportabilului, inspirată, probabil, din zgomotoasele concerte rock, aduc cu sine o neplăcută răceală și creează neprielnică distanțare între „întristata adunare” și slujitorul Celui de Sus.
Pe de altă parte, greu s-ajungă vocea preotului, chiar dăruit cu voce de stentor, dintr-o parte în cealaltă a noii megaconstrucții de catedrală a bisericii unui cimitir, așa că iată-ne în dilemă: nu-i fericită soluția cu amplificarea, nu-i chip fără… Exacerbarea decibelilor a făcut și mai evidentă abținerea preotului de a înfiripa vreo frază despre personalitatea și truda literară a celui din raclă, preferând rătăcirea printre pilde biblice potrivite și la nuntă, și la botez, și la îngropăciune. Nici un confrate de condei nu s-a învrednicit să spună două vorbe, barem pentru a afla poporănii rămași în biserică după slujba duminicală cine-i mortul și ce hram a purtat înainte de a trece pragul către necunoscutul „dincolo”.
În locul discursului funebru nerostit așez din nou, ca un memento, strofa lui Victor Eftimiu ce-o evoc de fiecare dată în preajma plecării definitive a confraților: „Cu fiecare dintre cei / De care moartea ne desparte / Plecăm și noi, lăsând o parte / În fiecare dintre ei…” Dispărutului i-am tipărit câteva cărți la „Junimea”: „Gravuri”, acum 30 de ani (versuri), „Iarna, departe” (proză – pe internet este postată informația că a apărut la o editură din București; nu, s-a tipărit la „Junimea” în 1976), volumul de poezie „Brazii ninși” al Rimmei Kazakova (traducere) și am pritocit împreună ani mulți destinele breslei ca membri în Comitetul de conducere al Asociației scriitorilor din Iași.
Și poezia și personalitatea poetului o definește în câteva cuvinte criticul Eugen Simion: „Sergiu Adam aduce în versurile lui elegiace și curtenitoare datele tradiționale ale poeziei moldovenești: o tristețe visătoare, sentimentul dezrădăcinării și al caducității, o iubire nezgomotoasă pentru lucrurile ce pier și, în genere, pentru tipurile și arhetipurile lumii țărănești”. Completez cu două versuri din „Gravurile” ieșene: „Lumea e totuși frumoasă / pururi aș sta s-o contemplu”. Și cum acel „pururi” nu ne este dat nouă, trecătorilor prin astă lume, rămâne să căutăm a atinge poalele eternității înșirând cuvinte potrivite menite, cine știe, să rămână: „Nemișcat privești în urmă / ca în viața altcuiva / Au fost toate aievea? / A exista, în adevăr, un altădată / Ce straniu! Ce vag! Ce departe!”… Greu de crezut, dar poetul din raclă a fost una dintre țintele campaniei naționale anticorupție: autoritățile băcăuane l-au penalizat zdravăn când l-au prins cu ocaua mică: făptuitorul Sergiu Adam, redactor-șef al revistei „Ateneu”, plătea autorii fără întocmirea după toate regulile a legiuitului contract de colaborare. Adevărat, sumele erau minuscule (între 3 și 15 lei) și, la fel de adevărat, n-avea cum obține semnătura olografă a autorului din Oradea sau Constanța strict înaintea publicării materialului și nu după. Încheiat la toți nasturii și conform cerințelor pricazului, Contractul rămânea doar să aștepte trecerea prin urbe a colaboratorului, pentru semnare post-festum. Flagrantă ilegalitate și monstruoasă corupție într-un stat de drept! Bine că toate au rămas, vorba titlului „Iarna, departe” și infractorul Sergiu a scăpat doar cu atât. Pedeapsa arestării de veci în cripta cimitirului „Sărata”, dictată de Cel de Sus, a sleit osârdia veghetorilor la sănătatea finanțelor patriei…
Iarnă și fum!