Iarna, povești cu zâne

Cum vin de se leagă toate! Locuiesc pe strada ieșeană Tafrali. Când e să comand un taxi, ori să comunic cuiva telefonic adresa, nenorocire: Tafrali devine Trafali, Tarlafi, Tralafi, așa că trebuie să dictez pe litere…
Trecând pe la Golia cu prilejul împlinirii celor 350 de ani de la sfințirea ctitoriei lui Vasile Lupu, am nimerit la o discuție despre jilțul Ecaterinei Cercheza, descris cândva cu amănunțime tocmai de patronul străzii mele, orientalistul Orest Tafrali.Nici zugrăvite pe spătarul de jilț, nici din înfățișările votive și nici din tablourile de epocă nu se poate desluși frumusețea chipurilor celor două femei despre a căror strălucire se dusese vestea în tot estul european al veacului XVII: Ecaterina Cercheza, doamna lui Vasile Lupu și Ruxandra, fiica domnitorului cu prima soție, Tudosca. Dacă din arta bisericească, închingată în rigorile bizantine, nu-i de așteptat să răzbată triumful frumuseții trupești, barem la pictorii „civili” ai veacului s-ar pretinde ceva aplicare către bucuria lumească a întâlnirii cu armonia și perfecțiunea înmănunchiate în ovalul aceluiași chip. Aș! Portretul Ruxandrei, aflat la Muzeul Rus din Petersburg, pare mai degrabă o insultă caricaturală.
Ori, cine știe, va fi înfățișând o Ruxandră la senectute, sleită și dezabuzată după viețuirea cu bădăranul cazac Timuș Hmelnițki, cel care, la masa de nuntă, își tăia unghiile cu jungherul și n-a catadixit să-i adreseze un singur cuvințel socrului, voievodul Vasile Lupu (amănunte în documentatele cercetări a Liliei Zabolotnaia din „Revista de istorie a Moldovei” nr. 3, Chișinău, 2008, și a lui Sorin Iftimi, în culegerea „Mănăstirea Golia”, Iași, 2010, pag. 47). Poate și din pricina absenței mărturiilor portretistice conforme cu realitatea consemnată în cronici, amintirea Ecaterinei Cercheza prea repede s-a șters.
Principală însușire i-a fost considerată frumusețea unică; cum se va vedea, și alte alese merite ar fi în măsură să justifice tentativa de readucere în atenție a unui personaj care, în alte culturi, probabil c-ar fi devenit generos subiect de legendă. Era o cinste pentru mai marii veacului să se însoțească cu circaziene. Și sultanul era fiu al unei frumuseți din Caucaz. Circazienii, pe care unii încă îi mai confundă cu georgienii din vecinătate, sunt (mai bine zis, au fost) un popor mândru, primul atestat în Caucaz, iar cultura lor (Maikop) este considerată cea mai veche din lume. Frumusețea femeilor circaziene (de la 7 ani erau închingate cu centuri de fier care să le mențină subțirimea taliei, iar picioarele li se strângeau în botine metalice), la care se adăuga educația îngrijită, precum și un simț matern ieșit din comun, le-a purtat renumele până-n capitala Moldovei. Vasile Lupu, cel căruia îi datorăm ctitorirea Trei Ierarhilor și desăvârșirea Goliei, dar și întâia carte tipărită la Iași (în Predoslovie, voievodul scria la 1643: „dăruim această carte limbii românești”), rămas văduv, și-a dorit cu grăbire soață circaziană. A trimis în Caucaz o mică armată, care a luat pe rând, vilaiet după vilaiet și a cercetat cu amănunțime frumoasele locului până a descoperit-o pe splendida Ecaterina, pe lângă toate cele și creștinată. Au cumpărat-o (!) numai că, la întoarcere, solia moldavă s-a poticnit de Pașa din Silistra, care, fermecat, ba chiar de-a dreptul… fulgerat, a hotărât să oprească circaziana pentru el. Tratative, încontrări, amenințări, mituiri – până la urmă, intervenția sultanului duce la eliberarea Ecaterinei, nu fără ca Vasile Vodă să trimită la Silistra alte nenumărate pungi cu aur. Și nici nu-și văzuse mireasa!
Ciudat, dacă despre nunta Ruxandei avem belșug de informații, nici o însemnare nu s-a păstrat despre bănuita ceremonie și petrecere domnească a însoțirii cu circaziana. Care-i dăruiește domnitorului un copil bicisnic, Ștefăniță, viitorul „Papură Vodă”, cel care îi va tăia nasul Spătarului Nicolae Milescu. Doamna se consacră terminării și înzestrării mănăstirii Golia și a bisericii „despre doamna” de la Curte, dar vin vremuri grele. „Voivodeasa Lupu se întristează/ Noaptea încă mai mult veghează” spune un cântec popular unguresc. Uzurpatorul Gh. Ștefan îl alungă pe Vasile Lupu de pe tron după 19 ani de domnie. Lupu se refugiază în Crimeea, Ecaterina, se închide în Cetatea Sucevei. Acolo, ginerele Timuș încearcă s-o siluiască. Izbutește să-și păstreze cinstea oferindu-i cazacului 11 fete de boieri fecioare. Generos, Timuș alege numai trei. Va muri curând, lovit de o ghiulea de tun. Ecaterina pornește în pribegie. Sultanul îi cere lui Gh. Ștefan s-o elibereze, dar i se răspunde că doamna e moartă. Peste câțiva ani o vom găsi la Istanbul, apoi din nou în Moldova, iarăși la Istanbul… Nu i se cunoaște mormântul.