Studiile medicale din ultimii șase ani asupra efectului consumului de medicamente reunite sub denumirea de antigripale arată că majoritatea dintre acestea au un efect nociv asupra organismului.
Cercetările finalizate în acest an asupra efectului diferitelor categorii de medicamente folosite ca paleative (care tratează doar starea bolii, nu și cauza) arată că acestea devin mult mai nocive iarna. Așa cum afirmă unii cercetătorii, iarna, organismul uman este mult mai sensibil la acțiunea unor substanțe precum cele prezente în “algocalmine” sau medicamente ce conțin ibuprofen, declanșînd o serie de modificări ale unor procese fiziologice și crescînd astfel riscul la alte boli.
“Aspirinele” cresc riscul la cancer de laringe
S-a remarcat faptul că folosirea excesivă a medicamentelor care conțin acid salicilic (prezent în aspirine) determină o scădere a capacității anticorpilor (proteine cu rol de apărare din sînge) de a recunoaște unele celule canceroase din unele țesuturi, cum ar fi cel din laringe. Iarna, efectul unor compuși ai acidului salicilic din aspirine, dar și din alte medicamente ce conțin acest acid este de două – trei ori mai crescut, fapt care crește cu 10-20% riscul apariției tumorilor maligne (canceroase). Riscul este de 30-40% la fumătorii care consumă peste 15 țigări pe zi și au un regim alimentar carent (sărac în proteine).
“Algocalminele” și problemele glandelor sexuale
Cercetările efectuate de către endocrinologii de la Univ. Edinburgh au arătat că funcțiile testiculare și ovariene sînt afectate de către amido-pirinele din algocalmine. Aceasta se datorează în special apariției, iarna, a unor noi receptori celulari pe celulele glandelor sexuale, receptori celulari care fixează în loc de hormoni derivați de sinteză din algocalmine. Efectul este de regulă remarcat la nivelul testiculului mai ales dacă folosirea algocalminelor depășeste iarna peste 40 de doze/60 de zile. Ca urmare, scade progresiv secreția unor aldosteroni (hormoni sexuali) aspect care poate duce la diverse boli endocrine, nervoase sau impotență. Un fenomen asemănător apare și în cazul femeilor, ovarul fiind iarna mult mai reactiv. Pentru evitarea problemelor amintite se recomandă o precauție aparte în folosirea “algocalminelor”, fără depășirea a două doze medii pentru adulți pe zi, timp de maxim trei zile.
Atenție la medicamentele care conțin ibuprofen!
În prezent, în Romania exista peste 15 produse pe bază de ibuprofen, comercializate sub diferite denumiri. Inițial considerate mai puțin toxice decît concurentele mai vechi, recent au fost deconspirate a fi cel puțin la fel de nocive pentru sănătate. Excesul de produse pe bază de ibuprofen s-a dovedit a fi extrem de periculos iarna pentru fiziologia cardiacă, dar și pentru probleme delicate a instalării dependenței psihice sau fizice față de unele droguri tari sau slabe precum alcoolul. Astfel s-a dovedit recent că iarna un consum excesiv de ibuprofen poate crește euforia alcoolică cu 15-20%, dar și toleranța la alcool, facilitînd apariția dependenței.
Marius Radu, cercetător Academia Română
Acest articol a fost preluat de pe www.farmaciata.ro
