Uite-așa e iarna pe la noi, iar când eram mică mă bucuram și îmi plăcea. Acum, când vreau s-ajung unde trebuie și nu pot, când de trei zile jumătate din localitate nu are curent electric, când mă gândesc la un om bolnav, la un bătrân izolat…, realizez gravitatea situației! Și știți ce aștept, aștept să vină domnul prefect să ne salveze! Cu televiziune, cu jandarmi, cu elicoptere sau cu ce va dori domnia lui, numai să vină. Oamenii s-au săturat de atâta incompetență, de presa care scrie numai baliverne, de faptul că mai mereu suntem dezinformați sau ignorați, de acea sintagmă devenită jignitoare pentru populație: „Situația este sub control!” Ei bine, NU este!
Încă din copilărie, elevă fiind, strângeam semnături de la oameni și se făceau petiții pentru modernizarea drumului județean care ne lega de „civilizație”. În fiecare an se întâmpla la fel, primeam aceleași răspunsuri, aceleași amânări. Acum, mai bine pentru cei de la conducere, pot invoca un motiv cât se poate de plauzibil pentru lipsa de fonduri: criza, pe care sunt conștienți că am simțit-o pe pielea noastră… Nu mai au bunul simț ca măcar în anii electorali să dea semne care să creeze iluzia că situația acestor oameni se va schimba, care să arate o boare de intenție pentru înfăptuirea unei mult așteptate schimbări. În privința celor aflați la conducere pe plan local…, nu mai comentez, nu merită efortul!
Ignorați în continuare, fiți eroii ziarelor și ai televiziunilor, furați în neștire, apoi lăsați loc și la alții, la fel de bravi și competenți, pentru că, sincer, chiar am ajuns să cred că nu mai există un om corect în țara asta! Vreți ca tinerii să aducă schimbarea?! Dați-le un exemplu demn de urmat!
Andreia RuxandaPRELIPCIAN,
Student, Facultatea de Drept, Universitatea Al. I. Cuza, Iași