Nebunie în trafic

Iarna din aprilie a lovit năprasnic: sute de oameni au rămas blocați pe drumurile Siret-Iacobești și Ratoș-Dornești

Drumarii și-au dat din nou măsura neputinței, iar autoritățile județene au reacționat foarte târziu
Drumarii și-au dat din nou măsura neputinței, iar autoritățile județene au reacționat foarte târziu

Zăpada mieilor a dat peste cap aproape jumătate din județul Suceava. Sute de oameni au rămas blocați în mașini pe DN 2, între Iacobești și Siret, dar și pe DN 17A Ratoș – Dornești, în timp ce alte câteva mii de persoane, dar și societăți comerciale sau instituții publice au rămas fără energie electrică.
Problemele în traficul rutier cauzate de ninsoare și de vântul care sufla în rafale de până la 100 km/h au început să apară ieri în jurul prânzului. Două dintre cele mai expuse drumuri din județ au picat din nou testul iernii târzii, intervenția drumarilor dovedindu-se greoaie și ineficientă.
„Avem jumătate de oră de când stăm aici, dar important e să ajungem cu bine acasă. A trecut un utilaj care nu arunca nisip, dar poate mai vine unul. E bine că a dat și cu lama, că doar trăim în România, nu?”, a mărturisit unul dintre șoferii rămași în trafic în zona Grănicești.
Șoferii spun că au văzut mai multe mașini de deszăpezire prezente pe drumul european 85, dar acestea nu aruncau material antiderapant, astfel încât formarea poleiului pe carosabil a fost inevitabilă.
Chiar dacă erau în situația ingrată de a nu se putea deplasa, unii șoferi au avut puterea de a glumi.
„Iarna-i grea, omătu-i mare. De 31 de ani nu am văzut așa ceva, așa iarnă în aprilie, dar dăm tot înainte”, a mărturisit un șofer care dorea să ajungă la Cernăuți.
Coloane întregi de mașini pe drumul european spre Siret
Chiar dacă situația a devenit extrem de dificilă încă din jurul orei 12.00, autoritățile nu s-au grăbit să restricționeze accesul autovehiculelor pe porțiunile de drum unde viscolea. Așa se face că la ora 14.00 coloanele de mașini dinspre Siret și dinspre Suceava se întindeau pe kilometri întregi.
În plus, unele mașini nu mai erau echipate cu anvelope de iarnă, astfel încât șanțurile au devenit „refugiul” temporar al șoferilor care au avut ghinionul să circule ieri între Suceava și Siret sau între Dornești și Ratoș.
Și așa cum se întâmplă de fiecare dată în situații cu autovehicule și oameni în pericol, a fost nevoie de intervenția angajaților de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, dar și de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, un sprijin important fiind oferit și de primăriile din zonă, care au trimis utilaje de deszăpezire pentru a-i scoate din necaz pe drumarii depășiți evident de situație.
În total, în cele aproximativ 4 ore de intervenție, au fost ajutate să iasă la liman zeci de mașini în care se aflau câteva sute de oameni. Și o ambulanță care se deplasase la Siret pentru a transporta un bolnav la Suceava a avut nevoie de antemergător de la drumuri pentru a putea parcurge în siguranță porțiunea de drum afectată de viscol.
Circulația rutieră a revenit la cote acceptabile abia în jurul orei 17.30, în momentul în care vântul s-a mai potolit, iar ninsoarea a încetat.
Tot din cauza vântului puternic, în peste 40 de localități din zona Rădăuți, Siret, Dolhasca și Suceava s-au înregistrat probleme de alimentare cu energie electrică.
Cei de la E.ON Energie au trimis pe teren toate echipele disponibile pentru a încerca să remedieze defecțiunile, dar situația era destul de complicată, atât din cauza zonelor mai puțin accesibile în care s-au petrecut avariile, cât și ca urmare a faptului că în mai multe zone au căzut arbori pe cablurile de transport și distribuție a energiei electrice. O situație de acest gen s-a petrecut și pe strada Cernăuți din municipiul Suceava, iar pentru remedierea situației au intervenit muncitorii de la Direcția Domeniului Public din cadrul Primăriei Suceava.

Drumarii și-au dat din nou măsura neputinței, iar autoritățile județene au reacționat foarte târziu
Drumarii și-au dat din nou măsura neputinței, iar autoritățile județene au reacționat foarte târziu
Sute de oameni au rămas blocați în mașini pe DN 2, între Iacobești și Siret

Recomandări

Președintele CJ Suceava le-a transmis drumarilor care se ocupă de deszăpeziri că nu mai acceptă să audă că „iarna ne-a luat iar prin surprindere”

Gheorghe Șoldan s-a întâlnit cu responsabilii cu lucrările de deszăpezire pe drumurile județene

Deputatul AUR Doru Acatrinei cere demisia ministrului Cătălin Predoiu pentru numărul mare de accidente din județul Suceava și din România

Echipamente de intervenție și salvare de jumătate de milion de euro, achiziționate pe un program transfrontalier cu Ucraina