Iarăși „Ion Iliescu”



Nu pot decât să admir longevitatea și virilitatea politică din dotarea lui Ion Iliescu, cel care își vede prins, la acest început de martie, al 81-lea trandafir în buchetul vieții. Al 82-lea va îmboboci, zilele următoare, așa că nu mai putem vorbi de un buchet, ci de o tufă întreagă. Uitându-mă la acest om, nu fără o secretă invidie, parcă-mi și apar în fața ochilor filmulețele alea porno, cu bărbați de vârsta a patra, cuplați – oarecum nefiresc, însă ce mai e nefiresc, în vremurile astea? – cu fragede domnișoare.
Dar nu vă uitați în stânga și în dreapta și dați-i înainte, maestre, că oricum păreți mai tânăr comportamental cu un secol și ceva decât cei mai mulți dintre noi! Impresionant, realmente impresionant, că ne apucă și amețeala, gândindu-ne pe câți i-ați făcut să vă halească din palmă grăunțele roșii, primite de la Moscova! Să nu uităm că, la primele alegeri, le-ați tras-o tuturor de nu s-au văzut, dar în primul rând i-ați tras-o țării, cu un scor care mai avea puțin și depășea până și pragul de 100%, de riscau aparatele de numerotare să se strice, cum s-au stricat cele care o notau pe Nadia Comăneci, la nu știu ce olimpiadă!
Pe de altă parte, cum probabil am mai spus-o, Iliescu seamănă până la confuzie cu o văduvă de aia profesionistă, care și-a îngropat până acum un pluton de soți, începând cu Ceaușescu și continuând cu bolșevicii Bârlădeanu, Vasile Văcaru și Dan Marțian. A trăit cât un capitol întreg din cartea de istorie, a trăit de i-a văzut și pe foștii lui consorți Toader Meleșcanu și Petrică Roman, ăsta din urmă fiind un cancer omologat al femeilor, de-au trecut de cealaltă parte a doctrinei, la liberali.
Câteodată, mă gândesc că Ion Iliescu este supraviețuitorul tuturor, poate chiar un nemuritor. În mod cert, de fiecare dată când se întocmește hârțogăria pentru noi plecări spre lumea cealaltă, el rămâne, ca să-l citez, „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră.”
Nu sunt suficient de deștept ca să-mi dau seama care o fi explicația: poate că, pentru faptul că a ținut țara în loc câteva decenii încheiate, a rămas și el în urmă ca vârstă, cu câteva decenii. Ăsta i-o fi secretul tinereții.