Să vezi și să nu crezi!

Iar s-a înfundat closetul!



N-am mai dat de mult o raită prin postata muzicii ușoare. Ce-o mai fi nou? Aflăm de pe site-ul „Versuri muzică ușoară ro.”, unde câteva sute de formații ne oferă cu generozitate prețioasele texte ale hiturilor, pentru ca românul să le-nvețe și să le fredoneze în baie, când se bărbierește. Surpriză totală: regretam, cândva, absența unei critici de specialitate care să cearnă textele, să valideze reușitele și să amendeze improvizațiile. Ei bine, nu critica lipsește, ci chiar o poliție a muzicii ușoare, fiindcă mârlănia a ajuns să se situeze în pragul delictului. Nu mai este vorba doar de incultură și de lipsa elementarei înzestrări intelectuale în virtutea căreia să poți încropi o strofă-două, dacă nu onorabile, barem, cu îngăduință, pasabile, ci de un adevărat pustiu ideatic și de lipsa oricărei capacități de comunicare a unui gând limpede și logic în afara eternului motor de bla-bla „vei pleca / vei reveni”, asezonat cu rimele de doi bani mine/tine, mea/ta, noapte/șoapte, iubire/fericire ș.m.a.
Majoritatea textelor izbutesc să nu spună nimic, darămite ceva profund, nou, inteligent, inedit: totu-i un ghiveci de vorbe calpe, din care, eventual, afli că-i tristețe mare: „O să pleci / În diminețile reci” (inspiratului autor i-a trebuit rima reci/pleci, și cum singularul „rece” nu i-a îngăduit-o, a multiplicat generos lista plecărilor… până dau căldurile!). Nivelul versificațiilor tâmpe ar fi cam de genul „Nu mă pune tu pe mine / Să te duc pe tine / Nu mă duci tu pe mine / Las-o moartă, nu ține!” (trupa Karma) ori „Hopa, hopa până-n zori / Când te văd mă trec fiori / Când te uiți la mine drept / Sare inima din piept” (Bosquito).
Iată și nivelul cugetărilor „adânci”: „Știu că viața e scurtă / dacă te c…i pe ea / se c…ă și ea pe tine” (1-Q Sapro). Ori: „Sunt o biată furnică / Și mă simt bunică (?) / Mă strecor prin viață / Ca o rață” (Țapinarii). Practica sugestiilor licențioase („De-atâtea limbi străine / Pe-a ta o știu cel mai bine” – Karma) este decis înlocuită de zicerea porcoasă directă: „Trebuie s-o întâlnesc, să i-o spun, să i-o pun” (Boysonic), „Fluturaș, nu mai ai aripioare / Lipsit de curtoazie, ți-o dau din picioare” (Karma), „Îmi doresc să te fac” (AB-4) etc., etc.
Andreea Bălan detaliază verde-n față insatisfacțiile de alcov, complexând-și bietul partener: „Când tu crezi că mă satisfaci / Îți las impresia că știi ce faci / Dar nu ești cel mai bun, așa cum crezi…” Cantautorii știu și limbi străine: „Stella, eu te chiero ca un bou / Și-o să te cheresc mereu ca un câine / Chere-mă și tu pe mine” (Fără Zahăr)… Sigur că ar funcționa prezumția ironiei, pamfletului versificat, jocului suprarealist, da-i greu să atribui astfel de intenții unor construcții de genul „Du-te-n morții mă-tii, că știu ce vreau / Nu mai sunt eu / Și-acest lucru îl displac (!) / Îmi place floarea de bumbac (?) / Cu un aer divinal (?) / Sunt pentru uz medicinal” (AB-4).
Marea majoritate a „creațiilor” (adevărat, „dintre sute de catarge” afli și rare insule de autenticitate inspirată; le numeri pe degete) nu-s altceva decât colecții de oftaturi supramodulate, de genul „Cad în genunchi / Și-ncep să zbier / Ridic privirea / sus pe cer” (Akcent), „Fetele / Mișcă fesele / De când mă uit la ele / M-au luat căldurile / Cum să fac / Să le dezbrac?” (Alfa 007), „Stau și-ascult și sunt pe focuri / Cum te miști prin jur pe tocuri” (Axxxa), „Tu mi-ai dat totul peste cap / Inima îmi arde la proțap” (Bosquito). Motivația trăirilor cantautorilor o sugerează trupa Verso: „Ce bine ne-am înțelege noi doi / Dacă n-am fi atât de beți amândoi / Ce bine ar fi să fii doar a mea / Să stăm toată ziua și s-avem ce bea”. Nu mai au ce să mire texte de calibrul „Iartă-mă, mămică / Fiindcă n-am putut păpa supică / Dar cred c-a fost stricat pesmetul / Fiindc-am înfundat din nou closetul” (Fără Zahăr) și n-aș crede că se cuvine urmat îndemnul lui 1-Q Sapro – „Mai am un singur dor / Lăsați-mă să mor / În felul meu, pe limba mea / Hai, pa!”, adică să tolerăm la infinit proliferarea inepțiilor născute sub sloganul „contează doar muzica, textul e-un moft”.
Improvizațiile nechemaților nu-s fredonate numai acasă, în baia personală, nici doar la ceaiurile private și-n barurile deocheate, ci-s puse frecvent în undă de posturile noastre de radio și tv, fiind onorate cu consistente remunerații pentru drepturile de folosință. Într-o țară în care adevărata poezie (avem și de-asta!) nu-i plătită de editori cu nici un sfanț!



Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș