Iar polemici!

Nu-s o natură conflictuală, detest polemicile acre și îndârjite; realmente mâhnit, constat că, vrând nevrând, sunt nevoit din nou să intervin pentru restabilirea adevărului adevărat.
De curând, a avut loc premiera filmului lui Gabrea intitulat „Călătoria lui Gruber”. Încă nu l-am văzut, așa că n-am cum intra în disputa privind legitimitatea faptică ce sprijină (ori nu) construcția lung-metrajului. Își propune s-o facă profesorul Ion Coja, fost senator și actual candidat la Președinția României, într-un articol pe care iarăși nu-l pot comenta, câtă vreme nu cunosc filmul. Pot, însă, să-mi exprima totala uimire față de finalul acestui articol, pe care-l citez în cele ce urmează: „…îl sfătuiesc pe autor să facă premiera la Iași și să-l invite la vizionare pe Dl Mircea Radu Iacoban, cunoscutul ziarist și scriitor. Se povestește despre domnia sa că, în urmă cu ani buni, a fost plătit de rabinul Moses Rozen să se documenteze serios și să scrie o carte despre ce a fost la Iași în 1941, iunie, în «duminica aceea». Om de cuvânt, scriitorul ieșean s-a pus pe treabă și, după vreo doi ani, a predat cartea celui ce o comandase, spre publicare. Se spune că, după ce a citit-o, rabinul i-a oferit autorului un preț și mai mare ca să nu publice cartea.” Rezum: deci, dr. Moses Rozen mi-a „comandat” o carte despre Pogromul de la Iași, mi-a plătit-o și, citind-o, a constatat că nu-i convine viziunea autorului. Drept pentru care mi-o plătește a doua oară, de astă dată… să n-o public. Cum s-ar zice, o afacere cât se poate de păguboasă pentru dl Șef rabin și rodnică pentru subsemnatul, dublu remunerat.
Dl Coja numește cele două izvoare ale informației sale: unul ar fi „se povestește”, celălalt, „se spune”. Cine povestește, cine spune? Mister! Enormitatea chestiunii constă în faptul că acea carte ce nu i-a plăcut lui Moses Rozen … n-a existat și nu există! O voi scrie, poate… cândva. Pogromul de la Iași așează o oribilă pată neagră pe istoria exemplară a acestei urbe și, cum spunea dl Coja în predica de la Mănăstirea Petru Vodă (14 aug.), „se știe din vechime că sângele vărsat, mai ales cel nevinovat, cere, sub amenințarea blestemului, găsirea și pedepsirea ucigașilor.” Referirea din predică este la morții din decembrie 1989, da-i cât se poate de valabilă în cazul oricărei ucideri de inocenți.
Și cum atât proporțiile Pogromului, cât și ierarhizarea responsabilităților, încă mai constituie subiect de dispută, mi-am propus, cu ani în urmă, să încerc a desluși în temeiul documentelor și numai al documentelor tristul episod ce se cuvine scos, odată și odată, de sub zodia pasional-politică, spre a fi adus pe terenul ferm al faptului istoricește atestat. Prima tranșă de documente mi-a furnizat-o cercetătorul Aurel Karețchi, unul dintre autorii singurei cărți (masacrată de cenzură) despre Pogrom publicată sub Ceaușescu.
Am apelat apoi (eu la el, nu invers!) la dr Moses Rozen, solicitându-i acces la documentele păstrate de Comunitate. Demers pe care l-a sprijinit fără rezerve, completându-l și cu autorizarea deschiderii, la așezământul din str. Mămulari, a documentelor păstrate acolo în manuscris (îi mulțumesc, cu vinovată întârziere, dlui Marius Mircu). În fine, cu sprijinul fostului coleg de facultate Leon Volovici, am putut studia (evident, pe cheltuiala mea) la Memorialul Yad Vashem din Israel, fondul documentar al Pogromului din 1941.
Fără îndoială că o astfel de minuțioasă cercetare a arhivelor a fost în măsură să ofere o imagine mult mai completă a regretabilului fenomen, cu nuanțări ce înlătură simplismul abordării practicate când de o parte, când de cealaltă. Dl Coja acuză filmul lui Gabrea că exclude participarea germană la Pogrom. Dacă-i așa, ne aflăm în fața unui fals istoric: sumedenie de documente atestă „vitejia” formației de geniști Todt, iar ofițerul Paul Ohlendorf, artizanul provocării de la Gleiwitz, a fost condamnat în RFG, în anii ’60, și pentru contribuție la orchestrarea pogromului de la Iași. Evident, participarea nemților n-o scuză pe aceea a românilor, iar adevărul istoric se cuvine atent cântărit și pus deplin în drepturi. Dar cum să mai ai curajul de a aborda tema, câtă vreme afli că o carte pe care n-ai scris-o niciodată, ți-a fost „comandată” (cine comandă, plătește muzica…), apoi aceeași carte (care?) deranjând, a trebuit să ți se cumpere tăcerea, spre a fi scoasă din tipografie ș.a.m.d? Ce aberații! Cine le inventează?