Ialomițianu: Suntem în negocieri cu FMI privind creșterea pensiilor și salariilor



Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a declarat, luni, că Guvernul este în negocieri cu FMI privind creșterea pensiilor și salariilor, arătând că acest lucru a fost cuprins tot timpul în scrisoarea de intenție cu Fondul.
„Suntem în negociere cu FMI, noi tot timpul am cuprins în scrisoarea cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană că atunci când vom avea o creștere economică și sustenabilă luăm în calcul și creșterea pensiilor și salariilor. O creștere modestă, tot timpul am discutat lucrul acesta”, a precizat Ialomițianu după ședința BPN al PDL.
El a spus că nu poate să dea date privind creșterea salariilor, deoarece sunt negocieri cu Fondul și a arătat că reprezentanții FMI și CE au venit cu experți care analizează prognoza de creștere economică, de creștere a veniturilor, de atragere a fondurilor europene și investițiile din buget.
„Sunt multe analize făcute de Fond, noi suntem în negocieri și, cât suntem în negocieri, nu putem să dăm o cifră”, a precizat Ialomițianu întrebat în legătură cu marja de creștere a pensiilor și salariilor.
Premierul Emil Boc a fost mandatat, luni, de conducerea coaliției, să negocieze cu FMI creșterea pensiilor și salariilor, din luna aprilie, a anunțat prim-vicepreședintele PDL Sorin Frunzăverde.
„Astăzi, membrii conducerii coaliției l-au mandat în clar pe domnul prim-ministru să negocieze cu FMI, delegația FMI de la București, mărirea, din aprilie, a salariilor și pensiilor”, a anunțat Frunzăverde, după ședința de luni dimineață a coaliției de guvernare.
El a făcut acest anunț fără a exista vreo întrebare a ziariștilor pe această temă. După ce a făcut această declarație, Frunzăverde a fost întrebat dacă există bani pentru aceste măriri și de unde vor fi luați.
„Da, din buget”, a răspuns Sorin Frunzăverde, înainte de ședința BPN al PDL.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, luni, la Parlament, că este nevoie de o creștere economică între 1,8 și 2,3 la sută pentru a fi posibilă indexarea pensiilor și a salariilor cu câteva procente, maximum 5.
„Deocamdată nu avem datele privind creșterea economică. Trebuie să așteptăm primul trimestru. Dacă nu vom avea o creștere conomică care să ne asigure resurse, nu ne vom împrumuta din nou pentru indexarea salariilor și pensiilor pentru că nu este posibil. Sperăm ca această creștere conomică să se susțină și să ne permită ceea ce am discutat în toamnă”, a spus Sulfina.
Ministrul Muncii a subliniat faptul că nici premierul, nici ministrul Finanțelor nu vor putea crește salariile dacă nu există resurse financiare.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, luni, că România este din nou pe calea pozitivă, dar că urmează alte provocări, fiind ca o navă ieșită dintr-o furtună, reparată, dar în zare se vede altă furtună și este nevoie de condițiile necesare pentru a trece prin ea.
„S-a reîntors creșterea economică, avem patru trimestre consecutive de creștere economică, se pare că și ultimul trimestru din 2011 va reprezenta o creștere economică de 2,5%, mai mult decât estimasem și ne așteptăm ca și în 2012 să fie o creștere pozitivă. O veste proastă este însă că această creștere este insuficientă pentru a îmbunătății standardul de viață al românilor. 1,5 sau 2,5% este mai bine decât nimic, dar nu este suficient. Este nevoie de o creștere suplimentară”, a subliniat Franks.
În 7 noiembrie 2011, liderii coaliției de guvernare au convenit că salariile bugetarilor și pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista „derapaje mari” în Europa și în România în privința creșterii economice.
Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, atunci, pentru MEDIAFAX, că posibilitatea majorării salariilor și pensiilor în primul semestru al anului viitor va fi inclusă expres în proiectul bugetului de stat pentru anul 2012 și în scrisoarea de intenție către FMI.
Această variantă a fost inclusă deja în raportul elaborat de Guvern la proiectul de buget pentru 2012, stabilindu-se că „salariile din sectorul public și pensiile vor fi majorate prudent în cursul acestui an, în cazul în care condițiile economice vor permite”.
Același paragraf a fost inclus și în scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI după redactarea proiectului de buget.
Într-o conferință de presă susținută în luna noiembrie, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană să înghețe salariile și pensiile în sectorul public, dar să le poată majora limitat la mijlocul acestui an dacă evoluția de până atunci a veniturilor bugetare va permite acest lucru.
El a precizat că orice creștere a pensiilor va fi modestă, nu cum se întâmpla în trecut, și a dat ca exemplu o creștere, probabilă, echivalentă cu rata inflației, de 3-4%.
Franks a precizat că o delegație a FMI va veni în luna aprilie la București, pentru a discuta despre acest lucru cu autoritățile române.
Președintele Traian Băsescu a atras atenția, duminică, asupra pericolului pe care l-ar genera adoptarea unor măsuri populiste.
„În raport cu costurile, cu suferințele pe care românii le-au avut pentru a ajunge la această stabilitate, ar fi păcat să ajungem la dezechilibre, pentru că tot efortul din 2009, 2010, 2011 se poate pulveriza printr-un singur act normativ populist”, a avertizat, duminică, președintele Băsescu.
De altfel, șeful statului a declarat că, potrivit unor prognoze, există riscul ca statele din zona euro să intre în recesiune în a doua parte a acestui an, iar, în acest caz, România s-ar putea afla în dificultate.