Ministrul Finanțelor Publice, Gheroghe Ialomițianu, se teme de majorarea impozitelor și taxelor locale într-un an electoral și cere criterii de diferențiere a creșterilor pe zone „mai dezvoltate” și „zone mai sărace”, pe baza cărora să fie fundamendate propunerile autorităților locale.
Îngrijorare a ministrului Finanțelor Publice în an electoral este explicabilă, având în vedere că majoritatea populației nu va face deosebire între o decizie a consiliului local și una a Guvernului, în condițiile în care cele mai multe taxe și impozite sunt stabilite de către MFP
În ceea ce privește pensionarii, dar și salariații, impozitul pe locuință este una dintre cele mai mari taxe plătite „din mână” și care este reținut la sursă, astfel că impozitul este mult mai vizibil pentru contribuabili.
„Vrem să fie criterii mult mai clare privind majorarea impozitelor. Sunt zone mai dezvoltate, sunt zone mai sărace. Nu poți să te duci să majorezi impozite și taxe cu 20% într-o zonă mai săracă, pentru că nu pot să le plătească”, a spus Ialomițianu.
El a lasat astfel să se înțeleagă că Guvernul nu ar fi de acord cu nicio majorare de taxe la nivel local, cel puțin pentru categoriile mai sărace, adică bazinul electoral cel mai prezent la vot.
În același timp, Guvernul nu poate să se opună cu desăvârșire majorării taxelor locale, pentru că și primarii partidelor aflate la guvernare solicită fonduri în creștere, iar Executivul s-a angajat că anul viitor va scădea deficitul bugetar la sub 3% din PIB, pe standarde ESA. Mai mult, deficitul pe cash a fost programat la 1,9% din PIB.
Anterior, ministerul Finanțelor a afirmat că va transmite Guvernului propunerea primită de la asociațiile de primari de ridicare de la 20% la 50% a limitei până la care pot fi majorate impozitele și taxele locale sau eliminarea pragului maxim actual, de 20%, cu posibilitatea ca taxele să poată fi crescute în raport cu puterea financiară a locuitorilor.
Propunerea va fi înaintată Guvernului în ședința de miercuri, sub forma unei ordonanțe de urgență.
Ialomițianu a evitat să răspundă dacă, potrivit actualei legislații, consiliile locale pot decide majorarea diferențiată a impozitelor locale, care sunt oricum stabilite inițial în funcție de categoria zonei.
„Noi mergem la Guvern cu vartiantele propuse de autoritățile locale. Eliminarea cotei nu va primi avizul Ministerului Justiției, pentru că trebuie o limită. Dreptul de a stabili impozitele și taxele este al Parlamentului. Justiția a spus că nu neste posibil să lăsăm libertate totală primăriilor. Se va discuta a doua variantă (creșterea pragului de majorare de la 20% la 50%). Prima variantă nu poate fi reglementată, pentru că încalcă Constituția”, a explicat Ialomițianu.
Pe de altă parte, tot MFP a prezentat marți situația arieratelor statului, care însumează 936 de milioane lei, din care 824 de milioane lei revin tocmai primăriilor. Alocările pentru anul viitor de la bugetul de stat către primării scad cu peste un miliard de lei.