Ialomițianu: În momentul de față, România nu trebuie să contribuie la capitalizarea FMI



Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a declarat, vineri, că România este într-un program cu FMI și Comisia Europeană și că, de aceea, țara noastră nu trebuie „în momentul de față” să contribuie la capitalizarea FMI.
„În momentul de față, țările care au un program cu FMI și Comisia Europeană nu trebuie să contribuie la acel fond. România, fiind într-un program cu FMI și Comisia Europeană, nu trebuie să contribuie la acel fond care să fie pus la dispoziția FMI pentru a ajuta țările în dificultate. (…) Nu excludem în totalitate posibilitatea aceasta, dar în momentul de față România nu trebuie să contribuie la acel fond”, a spus Ialomițianu.
El a spus că România este de acord să respecte procesul de consolidare fiscală pentru ca țările să iasă din procedura de deficit excesiv, să-și reducă datoriile.
„Trebuie să se rezolve criza datoriilor suverane și în momentul de față noi elaborăm proiectul în baza programelor de convergență și de creștere economică. (…) Toate problemele care s-au discutat la acest summit le avem în acordul cu FMI și cu Comisia Europeană”, a precizat Ialomițianu.
Președintele spus că la reuniunea de la Bruxelles „s-a aprobat un lucru foarte bun privind consolidarea fiscală”.
„Noi suntem în acord cu FMI, Comisia Europeană și avem un obiectiv foarte important, îl reprezintă consolidarea fiscală. Este bine să avem reguli foarte clare privind gestionarea deficitului bugetar, gestionarea datoriei publice. Noi am susținut că trebuie să modificăm Constituția și să cuprindem în Constituție nivelul deficitului bugetar sub 3% și nivelul datoriei publice sub 60%”, a adăugat Gheorghe Ialomițianu.
România nu va fi obligată să contribuie la capitalizarea FMI, deoarece se află printre țările care au acord cu instituția financiară, a declarat premierul Emil Boc, precizând că își susține afirmația pe datele actuale, dar că trebuie așteptată concluzia liderilor UE.
„Din datele pe care le am la acest moment, concluzia este că țările care sunt într-un acord cu FMI nu contribuie la acest fpond suplimentar, dar vom aștepta concluziile UE pentru a vedea dacă se menține acest punct de vedere”, a spus Boc, la postul public de radio.
Printre măsurile convenite joi seară, la summit-ul UE de la Bruxelles, se numără suplimentarea resurselor financiare ale FMI cu 200 miliarde euro de către statele UE, prin împrumuturi bilaterale.
Potrivit comunicatului transmis la finele discuțiilor de joi, statele membre au la dispoziție 10 zile pentru a confirma participarea la acest efort.
Astfel, statele din zona euro ar urma să contribuie cu 150 miliarde euro, iar băncile centrale ale țărilor din afara zonei euro ar trebui să vină cu alte 50 miliarde euro.
Consiliul UE a invitat și „comunitatea internațională” să aducă contribuții similare la resursele FMI.