Omul de afaceri Corneliu Iacobov a fost trimis în judecată de procurorii instanței supreme pentru prejudicierea SC Rafo Onești, alături de alte trei persoane, cu peste 24 de milioane de lei, informează, vineri, Biroul de presă al Ministerului Public.
Corneliu Iacobov și Teodor Găurean sunt acuzați că ar fi prejudiciat Rafo Onești după ce aceștia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare cumpărare având ca obiect un pachet de acțiuni la o societate din Slatina.
Potrivit Biroului de Presă al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), din probele adunate de procurori împotriva celor doi s-a stabilit că aceștia „au negociat și încheiat două contracte cu firma Metal Euroest din Câmpina, urmare cărora pachetul de acțiuni deținut de Rafo Onești la societatea Electrocarbon Slatina, precum și creanțele de 224 miliarde lei existente între aceleași societăți comerciale, ar fi trecut nelegal în proprietatea firmei câmpinene”.
Anchetatorii susțin că prin aceste două contracte, firmei Rafo Onești i-a fost cauzat un prejudiciu de 500 de miliarde de lei „rezultat din diferența de preț pe acțiunile vândute”, respectiv 184 de miliarde lei „rezultat din diferența de valoare nominală a creanței și prețul de cesiune”.
„După mai multe cercetări și investigații desfășurate în dosarul 171/P/2004 de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Fraudelor și Direcției de Cercetări Penale, cu specialiști delegați de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și ANAF, prin ordonanțele din 03.03.2005 procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Corneliu Iacobov și Teodor Găurean, pentru comiterea infracțiunilor de delapidare în formă calificată și spălare de bani”, informa PICCJ.
Astfel, Iacobov este acuzat de spălare de bani, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și complicitate la abuz în serviciu, în timp ce Toader Găurean, Marin Marin și Liliana Luchian sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluționare la Tribunalul București.
