O bătrână din municipiul Suceava a reclamat că i s-a furat geanta în care avea bani și mai multe bunuri, în timp ce primea pomană de la preoți, la capela din curtea Secției de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Județean.
Iulia B., în vârstă de 80 de ani, le-a povestit polițiștilor că totul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 13.00, însă a reclamat fapta la poliție abia în ziua următoare.
Păgubita a declarat că s-a dus la hramul bisericii respective și avea asupra sa o geantă și o sacoșă.
A stat la slujbă până aproape de ora 13.00, iar în momentul în care preoții au început să împartă pomană, s-a apropiat și a lăsat pentru câteva clipe geanta jos, pentru a pune colaci în sacoșă.
Când s-a uitat după geantă, aceasta dispăruse.
Iulia B. a declarat că în geantă avea 150 de lei, o pereche de ochelari de vedere și acte medicale.
„În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.