Furt

I-au furat șinele de cale ferată din gardul casei

Șinele de cale ferată folosite pe post de stâlpi ai gardului unei case din Suceava au fost sustrase de hoți. S-a întâmplat săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, a doua zi, în jurul orei 14.00, victima, Dorin B., un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Suceava, sesizând poliția.
Anchetatorii deplasați la fața locului au constatat dispariția a patru stâlpi (bucăți de șină de cale ferată îngustă, forestieră), valoarea prejudiciului fiind estimată la circa 150 de lei.
Conform procedurilor s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, dosarul fiind înregistrat cel puțin deocamdată cu AN (autori necunoscuți).

Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Un angajat al Consiliului Județean Suceava și doi amici, prinși în timp ce furau 7 tone de șină de cale ferată

Bucățile de șină și alte elemente de fier au fost încărcate și transportate cu o autoutilitară

Încă o viață pierdută pe calea ferată în mod inexplicabil. Tânărul de la volan a ignorat semnalele acustice și luminoase și semnalele altor șoferi

Alex Manoliu, în vârstă de 20 de ani, este tânărul care a murit în accidentul de luni seară produs la trecerea la nivel cu calea ferată din Roșcani - Liteni