Un bărbat a reclamat că persoane necunoscute i-au furat, dintr-un restaurant din municipiul Câmpulung Moldovenesc, portofelul în care avea 300 de euro, 700 de lei și mai multe documente personale.
Păgubitul, Nicolae L., din comuna Frumosu, a declarat că sâmbătă, în jurul orei 14.00, își ajuta concubina, care administrează restaurantul respectiv, să facă curat în bucătăria localului, iar cele două angajate făceau curățenie la toaletă.
Restaurantul era închis pentru curățenie, însă ușa de acces nu era asigurată, iar Nicolae L. își lăsase geaca în cuier, chiar în apropierea ușii de la intrare.
La un moment dat, în local au intrat mai multe persoane, care au plecat după câteva minute, după ce li s-a spus că nu pot fi serviți, întrucât restaurantul e închis.
Când păgubitul a terminat treaba și a vrut să plece, a observat că portofelul nu mai era în geacă, constatând că i-a fost furat.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.