Cercetări poliție

I-au furat mașina, s-au plimbat și au abandonat-o avariată într-un gard



Un bărbat din municipiul Suceava a reclamat că mașina i-a fost furată, iar polițiștii i-au găsit autoturismul, avariat, câteva străzi mai încolo.
Vasile G., în vârstă de 55 de ani, a alertat poliția, luni dimineață, despre faptul că mașina societății la care lucrează, un autoturism Dacia Papuc, i-a fost furat de pe strada Gării din localitate.
Păgubitul a declarat că mașina i-a fost furată în intervalul 14-17 septembrie a.c., timp în care a fost plecat din localitate.
Polițiștii au reușit să dea de urma autoturismului furat în aceeași zi, abandonat în gardul unui imobil de pe strada Mitocelului.
“O porțiune de 6 metri de gard din tablă ondulată este distrusă și autoturismul este avariat în partea din față”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Cercetările sunt continuate pentru identificarea autorilor.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie