Un autoturism BMW a fost furat, din curtea în care era parcat, de doi indivizi care s-au arătat interesați să cumpere mașina și, chipurile, au cerut să facă o probă și duși au fost.
Joi seară, în jurul orei 22:30, agenții postului de poliție al comunei Pojorâta au fost sesizați de către Ioan Ș., în vârstă de 25 de ani, despre faptul că, în acea zi, în jurul orei 17:00, de la domiciliul socrilor săi, din localitate, i-a fost furat un autoturism înmatriculat în Germania.
Ioan Ș. le-a spus polițiștilor că hoții ar fi două persoane necunoscute, un bărbat și o femeie, care au venit în acea după-amiază la domiciliul socrilor săi, unde se afla parcată mașina, și s-au arătat interesați să o cumpere.
Tânărul nu se afla acasă la acea oră, discuțiile cu cei doi necunoscuți fiind purtate de către soția acestuia. La un moment dat, cei doi necunoscuți au afirmat că vor să facă o scurtă plimbare cu mașina, să o probeze, iar soția lui Ioan Ș. le-a oferit cheile autoturismului.
Soția păgubitului a așteptat ore în șir ca așa-zișii cumpărători să se întoarcă, însă, într-un târziu, și-a dat seama că a fost înșelată și i-a povestit totul soțului ei, care a anunțat poliția.
Ioan Ș. nu a putut da detalii cu privire la datele de identificare ale mașinii, întrucât actele autoturismului furat se aflau în interiorul BMW-ului.
„S-a dispus darea în urmărire a autoturismului furat, valoarea pagubei fiind de 5.000 euro”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.