Un bărbat din orașul Siret care a reclamat la poliție că i s-au furat toate bijuteriile din casă a aflat de la că anchetatori că hoțul este chiar fiul său, un minor în vârstă de 12 ani.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, vineri după-amiază, Constantin B., în vârstă de 56 de ani, a reclamat că în perioada 13-19 octombrie a.c. i-au fost sustrase din locuință, dintr-un sertar din birou, bijuterii din aur și argint în valoare totală de 5.000 de lei.
Polițiștii trimiși să facă cercetări la fața locului au constatat că nici ușa care face accesul în locuința reclamantului și nici geamurile imobilului nu prezintă urme de forțare, singura variantă fiind acea că hoțul ar fi avut o cheie potrivită.
Proprietarul obișnuia să lase cheia pe veranda casei sale.
În urma anchetei, însă, polișiștii au descoperit că autorul furtului era chiar fiul minor al acestuia, un băiat în vârstă de 12 ani.
„Minorul a sustras bijuteriile și le-a ascuns, fără a le valorifica, astfel încât prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.